Tularemia - boala infectioasa

Tularemia este o boală infecţioasă din grupul zooantroponozelor, care se transmite de la rozătoare la om pe diverse căi, caracterizându-se clinic prin semne de intoxicaţie, febră, afectarea ganglionilor limfatici, a pielii, mucoaselor, pulmonilor şi altor organe lăuntrice.

Agentul patogen a tularemiei este o bacterie aerobă, imobilă, nesporulată, care se păstrează în apă şi produse alimentare timp de câteva luni. Microbul este destul de viabil la uscăciune şi temperaturi joase, însă puţin rezistent la temperaturi ridicate (peste +60°C -pier timp de 5-10 minute, la fierbere +100°C -momentan). În cereale, fân, paie, alte medii la temperaturi mai joase de 0°C se păstrează până la 6 luni, în cadavrele îngheţate ale animalelor - până la 8 luni. Soluţiile dezinfectante în concentraţii obişnuite distrug acest microb în 3-5 minute, spirtul - timp de un minut.

Sursele principale ale tularemiei sunt rozătoarele (şoarecii, şobolanii, popândăii,ondatrele, hârciogii, iepurii, veveriţele etc.) animalele domestice (bovinele, ovinele, caprinele, porcinele etc). Circulaţia microbului în condiţii naturale este efectuată de căpuşe, tăuni, ţânţari şi alte insecte. Rozătoarele se contaminează reciproc prin contact direct şi prin intermediul vectorilor. Şobolanii de apă, de regulă, contaminează sursele acvatice; popândăii - păşunile, ogoarele, furajele; şoarecii şi şobolanii - furajele, adăposturile, transmiţând infecţia prin diverse căi.

Infecţia se transmite de la animale la om prin contact direct, prin tegumentele lezate (la jupoierea şi la prelucrarea pielicelelor, la prelucrarea produselor animaliere); pe cale alimentară (prin consumul apei şi alimentelor infectate), pe cale aeropraf-aerosol (prin inspiraţia aerului infectat cu excrementele rozătoarelor la treieratul cerealelor, strânsul fânului, a paielor etc), pe cale transmisibilă -prin infectarea insectelor hematofage şi artropode (tăuni, ţânţari, strechii, căpuşe).

Omul bolnav de tularemie nu constituie sursa de infecţie şi nu prezintă pericol pentru persoanele umane sănătoase din jur. Mai frecvent tularemia afectează populaţia rurală. În condiţii urbane mai des se molipsesc vânătorii şi pescarii, ce se deplasează în zone endemice, de asemenea lucrătorii de la abatoare, combinate de carne, congelatoare pentru peşte etc.

Pătrunzând în organismul uman pe diverse căi agentul patogen prin torentul limfatic ajunge la ganglionii limfatici regionali, unde se multiplică vădit şi duce la modificarea lor, uneori şi a porţii de pătrundere. Aici o bună parte a microbilor se distruge, iar toxina lor pătrunde în sânge, ducând la apariţia simptomelor de intoxicaţie.

Dacă funcţia de barieră a ganglionilor limfatici este dereglată, atunci microbii rapid pătrund în sânge (se dezvoltă bacteriemia) şi se răspândesc prin tot organismul, favorizând afectarea pulmonilor, ficatului, splinei, rinichilor etc, ce caracterizeză forma generalizată (septicemie primară ori secundară).

Tularemia se începe acut după perioada de incubaţie de 3-21 zile, mai frecvent 3-7 zile. În dependenţă de căile de pătrundere a agentului patogen în organismul uman se deosebesc următoarele forme clinice: bubonică (glandulară), ulcero-bubonică, (oculo-bubonică), care se dezvoltă la pătrunderea microbului prin piele sau mucoasa conjunctivală; oro-bubonică, angino-bubonică, abdominală (pe cale alimentară); forma bronho-pulmonară (pe cale aero-praf); generalizată sau septică (prin diverse căi).

Indiferent de forma clinică, boala începe brusc, cu frisoane şi febră înaltă (39-40 °C). Ridicarea temperaturii este însoţită de cefalee, mialgii, inapetenţă, de greţuri, vome, astenie, transpiraţie abundentă, uneori de apariţia erupţiilor rozeolo-papuloase.

Pe fundalul acestei stări generale peste 2-3 zile apar modificări caracteristice pentru forma respectivă. Febra poate dura în cazuri netratate timp de o lună şi mai mult.

Forma bubonică (glandulară) se caracterizează prin mărirea ganglionilor limfatici în regiunea porţii de intrare a infecţiei, fără modificarea pielii ori mucoasei. Ganglionii limfatici sunt măriţi în volum, atingând dimensiunile unui ou de găină, uneori şi mai mari, puţin dureroşi, neaderând între ei şi cu ţesutul înconjurător. Mai des are loc rezorbţia lor timp de 15-25 zile după scăderea temperaturii, mai rar ei se supurează cu formarea ulcerelor. Mai frecvent în tularemie sunt atacaţi ganglionii limfatici cubitali, axilari, cervicali, submandibulari şi mai rar-cei inghinali.

Forma ulcero-bubonică (ulcero-glandulară) se manifestă prin afectarea ulceroasă a pielii şi mărirea în volum a ganglionilor limfatici regionali, însă ea se întâlneşte destul de rar. Această formă se observă mai frecvent pe părţile descoperite ale pielii (mâini, frunte, cap, gât). Ulcerele sunt superficiale, atingând uneori dimensiunile de 10-12 mm.

Forma angino-bubonică (angino-glandulară) se caracterizează prin angină unilaterală şi mărirea ganglionilor limfatici regionali. Angina, de regulă, este necrotică, mai rar - fibrinoasă asemănătoare cu difteria. La bolnavii depistaţi anii trecuţi în republică a fost prezentată această formă clinică, care până la sfârşit s-a finalizat cu însănătoşirea deplină a pacienţilor.

În forma oculo-bubonică (oculo-glandulară) se afectează pleoapele, conjunctiva, sclerele oculare şi ganglionii limfatici apropiaţi. Se întâlneşte foarte rar şi se dezvoltă după scăldarea ori spălarea feţei în bazinele de apă infectată.

Şi mult mai rar se întâlneşte forma oro-bubonică - afectarea mucoasei bucale şi a ganglionilor regionali.

La forma abdominală se înregistrează dureri acute în abdomen, inapetenţă, greţuri, vomă repetată, se măresc în volum ganglionii limfatici mezenterali.

Forma pulmonară primară poate apărea în cazul inhalării prafului infectat cu microbi şi pulmonară secundară - în cazul pătrunderii agentului patogen în ţesutul pulmonar din sânge. Afecţiunea se manifestă prin bronho-pneumonie cu o evoluţie de lungă durată. La bolnavi se observă tusea uscată, dureri în piept, raluri în plămâni. Diagnosticarea ei se efectuează numai după examenul radiologic, unde se depistează şi mărirea ganglionilor limfatici mediastenali, fiind confirmată obligatoriu prin metode specifice de laborator.

Forma generalizată primară se caracterizează prin simptome pronunţate de intoxicaţie, cefalee, slăbiciune generală, febră, artralgii, erupţii polimorfe. Evoluţia este de o lungă durată cu o febră de 15-30 zile. În această formă, de regulă, ganglionii limfatici regionali nu reacţionează.
Forma generalizată secundară se dezvoltă pe fundalul modificaţii lor locale. Formele menţionate decurg destul de grav şi se pot termina tragic, dacă bolnavii nu se adresează imediat la medic.

Diagnosticul definitiv şi tratamentul acestei maladii se efectuează în secţiile de boli infecţioase.

Măsurile de profilaxie generală prevăd combaterea şi suprimarea rezervorului natural de infecţie. Rozătoarele trebuie distruse prin diverse metode: mecanice, fizice şi chimice. Animalele domestice bolnave se sacrifică, iar cadavrele lor se îngroapă adânc în pământ. Este necesară protecţia sanitară a bazinelor de apă, fîntânilor, a produselor alimentare şi agricole contra pătrunderii rozătoarelor. Sunt strict interzise consumul de apă din bazinele deschise şi scăldatul în ele. În focarele de tularemie persoanele care lucrează la treierat trebuie să poarte haine de protecţie, mănuşi, măşti speciale şi ochelari, salopete, cizme. La jupoierea şobolanoilor de apă şi alte animale este absolut necesară respectarea tuturor regulilor de precauţie. Carnea şi laptele de la animalele bolnave se vor consuma numai după consultaţia veterinarului şi după o prelucrare termică suficientă.

În localităţile rurale un rol important în combaterea rozătoarelor îl are menţinerea în curăţenie a terenurilor.

Profilaxia specifică a tularemiei se efectuează cu vaccinul antitularemic viu-atenuat în mod planificat prin imunizarea populaţiei, ce locuieşte pe teritoriile epizootice de tularemie şi a persoanelor, care au contact cu animalele bolnave de această maladie.