Rolul patogen al apei (partea II)

Se cunosc 3 forme principale de manifestare a bolilor infecţioase: epidemia, endemia, forma sporadică.

Cea mai frecventă formă de manifestare a bolilor contagioase de natură hidrică este epidemia. Epidemiile hidrice prezintă o serie de caracteristici care le diferenţiază de alte tipuri de epidemii şi pe baza cărora se poate pune diagnosticul şi aplica măsurile de combatere.

Principalele caracteristici ale epidemiilor hidrice sunt:
- specificul exploziv sau afectarea unui mare număr de persoane într-un timp relativ scurt;
- afectarea persoanelor receptive care consumă apa contaminată, indiferent de sex, vârstă, profesie etc;
- manifestarea epidemiei pe aria de alimentare cu apă din aceeaşi sursă (conductă, izvor, fântână);
- apariţia epidemiei în orice anotimp, în zona noastră climatică, în special în anotimpul rece, datorită supravieţuirii mai îndelungate a germenilor patogeni în apă la temperatură scăzută şi reducerii antagonismului microbian;
- încetarea epidemiei, ca urmare a măsurilor luate, la fel de brusc cum a început; mai rămâne un număr mic de cazuri care se găsesc în perioada de incubaţie sau se transmit prin contact;

În afara acestor caracteristici principale, prezente în orice epidemie hidrică, mai sunt şi altele care însă pot lipsi, dar care atunci când sunt prezente, confirmă diagnosticul de epidemie hidrică; ele sunt denumite caractere secundare şi pot fi rezumate la:

- apariţia înainte de izbucnirea epidemiei a unui număr mare de boli digestive sub formă de gastroenterite sau diarei, uneori grave, mai ales la copii şi la populaţia sensibilă (convalescenţi, bătrâni etc). Rareori aceste îmbolnăviri sunt produse de germenii epidemiei, cel mai frecvent ele datorându-se unor germeni convenţional patogeni care însoţesc poluarea apei;

- existenţa unor defecţiuni (aproape totdeauna prezente) ale sistemului de alimentare cu apă, defecţiuni care prin ele însele determină poluarea apei şi, în consecinţă, izbucnirea epidemiei. De menţionat că deseori poluarea se produce la distanţă de locul unde izbucneşte epidemia, mai ales în cazul râurilor care servesc drept surse de alimentare cu apă a populaţiei;

~ lipsa de cele mai multe ori a germenilor din apă în momentul declanşării epidemiei, datorită distrugerii lor de către condiţiile nefavorabile de mediu în timpul necesar perioadei de incubaţie a bolii. Aceasta nu trebuie niciodată să conducă la infirmarea rolului apei în declanşarea bolii. De multe ori, dacă agentul patogen este căutat nu în apă, ci în mâl, el se depistează.

O altă formă de manifestare a bolilor infecţioase transmise prin apă este endemia, când se atestă în general un număr redus de cazuri, dar care se găsesc permanent într-o anumită zonă sau localitate. Endemiile hidrice se întâlnesc mai frecvent în zonele în care nivelul de igienă este nesatisfăcător, de cele mai multe ori acolo unde populaţia consumă apă de suprafaţă direct din râuri sau lacuri, fără o prealabilă tratare.

În fine, o ultimă formă de manifestare a bolilor hidrice infecţioase este forma sporadică sau de cazuri izolate care se întâlnesc mai ales în anumite boli mai puţin caracteristice transmiterii prin apă, dar uneori poate apărea şi în cazul bolilor în care apa este recunoscută ca o cale de transmitere a îmbolnăvirilor.

Bolile infecţioase transmise prin apă se pot clasifica, în funcţie de factorii etiologici, în bacterioze, viroze şi parazitoze.