defect de refracţie - anormalitate a ochiului care constă într-o imagine neclară în retină ca urmare a unui defect de focalizare. Aceasta poate fi corectată prin lentile, lentile de contact sau chirurgie a refracţiei. Defectele de refracţie cuprind miopia, hipermetropia şi astigmatismul;

defect de retenţie (în psihologie) - un defect de memorie în care detaliile care au fost înregistrate au fost pierdute din memorie. Este un semn de demenţă;

defect septal - malformaţie a septului dintre camerele drepte şi stângi ale cordului. Această comunicare anormală este congenitală şi este datorată unei dezvoltări incomplete a cordului în perioada fetală. Poate fi localizat între cele două atrii, sau între cele două ventricule. Defectul septal permite circulaţia anormală a sângelui din partea stângă a cordului, unde presiunea este mai mare, către partea dreaptă. Această trecere anormală se numeşte şunt şi duce la o presiune sangvină crescută în plămâni. Apar hipertensiunea pulmonară şi insuficienţa cardiacă în cazul în care şuntul este mare. De obicei, se aude un suflu cardiac. Defectele mari se închid chirurgical; defectele de dimensiuni mici nu necesită tratament;

defect septal atrial (ASD - atrial septal defect) - defect congenital cardiac, caracterizat prin existenţa unui orificiu la nivelul septului interatrial. Există două categorii de ASD - ostium primum şi ostium secundum. Defectul de ostium primum este mai rar, dar mai grav decât defectul imediat de sub valvele cordului.

Copiii afectaţi prezintă adesea insuficienţă cardiacă, deşi la unii, detectarea unui suflu cardiac la un examen medical de rutină reprezintă singurul semn al defectului. Defectul de ostium secundum se găseşte la distanţă de valve, majoritatea copiilor neprezentând simptome; cel mai frecvent, defectul este indicat de un suflu cardiac şi poate să nu devină aparent până la vârsta adultă.

Defectele de dimensiuni mici se pot închide spontan. Defectele moderate şi mari de ostium secundum şi toate defectele de ostium primum necesită intervenţie chirurgicală. Noile tehnici chirurgicale intrauterine pe feţi care prezintă defect septal atrial se efectuează utilizând circulaţia placentară ca înlocuitor pentru circulaţia extracorporeală;

defect septal ventricular (VSD - ventricular septal defect) - malformaţie congenitală a cordului, care constă în existenţa unui orificiu în septul care separă cei doi ventriculi (defect septal); este una dintre cele mai frecvente malformaţii congenitale de cord.

La 25% dintre pacienţi există şi alte malformaţii. 50% dintre VSD se închid spontan. Dacă orificiul are dimensiuni mari, sângele ajunge în plămâni cu o presiune mare, putând apărea hipertensiunea pulmonară, care poate deveni ireversibilă. Intervenţia chirurgicală timpurie poate preveni acest lucru;

defecte de tub neural - grup de afecţiuni congenitale care reprezintă defecte de formare a tubului neural. În spina bifida, malformaţie ce apare în special în zona lombo-sacrală, arcurile vertebrale ale uneia sau mai multor vertebre rămân nesudate. Spina bifida este compatibilă cu supravieţuirea îndelungată.

Severitatea ei variază de la tipul ocult, fără semne, până Ia spina complet deschisă (rahischisis). Malformaţii mai grave ale acestor oase duc la apariţia de afecţiuni neurologice grave; Meningocelul reprezintă hernierea meningelui, acesta fiind acoperit de tegument. Există un pericol permanent de lezare a meningelui, cu apariţia infecţiei. Este necesar un tratament chirurgical de urgenţă pentru protejarea meningelui.

În meningomielocel (mielocel, mielomeningocel) herniază atât măduva spinării, cât şi rădăcinile nervilor spinali. Datorită acestui lucru, există un risc mare de infecţie; este însoţit de paralizii ale membrelor inferioare şi de incontinenţă urinară. Hidrocefalia şi malformaţia Arnold-Chiari sunt adesea prezente. Insuficientă fuziune a extremităţii craniene a tubului neural (cranium bifidum) apare de obicei în regiunea occipitală, dar poate apărea şi în regiunea frontală sau bazală.

Protruzia doar a meningelui se numeşte meningocel cranian. Dacă herniază şi ţesut nervos, atunci se numeşte meningoencefalocel, encefalocel sau cefalocel, care se însoţeşte de tulburări mentale şi fizice severe;

deferent - relativ la canalul deferent;

defervescenţă - perioadă în evoluţia unei boli infecţioase, caracterizată prin reducerea febrei, proces care poate să apară rapid sau în câteva zile, în funcţie de cauză şi de tratamentul aplicat;

deflbrilare - oprirea fibrilaţiei atriale sau ventriculare şi restabilirea ritmului cardiac normal, de obicei prin aplicarea unui şoc electric controlat cu ajutorul unui aparat numit defibrilator;

defibrilator - aparat generator de stimuli electrici ritmici, de intensităţi şi durate reglabile, folosit în tratamentul fibrilaţiei atriale sau ventriculare (defibrilare). există multe tipuri de defibrilatoare: semi- sau complet automatizate care recunosc ritmul cardiac anormal şi descarcă stimuli adecvaţi, sau cele care sunt implantate în organismul pacientului, în manieră similară cu paceraaker-ul;

defibrinare - eliminarea fibrinei, o proteină sangvină care produce coagularea, din plasmă sau exsudatele sangvine. Procesul se poate realiza mecanic, prin agitarea masei sangvine cu perle de sticlă, imediat după prelevarea sângelui, în tot cursul perioadei de coagulare;

deficit de adenozin deaminază (deficit de ADA) - afecţiune genetică, care afectează 1 din 25.000 de nou-născuţi şi este caracterizat prin lipsa adenozin deaminazei (ADA), o enzimă care este implicată în metabolismul purinelor. Acest deficit duce la distrugerea selectivă a limfocitelor producătoare de anticorpi, afecţiune cunoscută ca deficienţa imună combinată severă (SCID - severe combined immune deficiency), în care nou-născuţii -afectaţi nu prezintă rezistenţă la infecţii şi trebuie să fie izolaţi complet încă de la naştere. Aceşti,copii au aproximativ 50% şanse de supravieţuire pentru 6 luni;

deficit de atenţie / hiperactivitate (ADHD - attention-deficit / hyperactivity disorder) - tulburare mentală, frecvent întâlnită la copii, caracterizată prin creşterea nivelului de activitate şi diminuarea capacităţii de atenţie. Procesul de învăţare este afectat, comportamentul este dereglat, adeseori agresiv. Tulburarea este mai frecventă la cei cu intelect subdezvoltat, epileptici şi cu lezări ale creierului. Tratamentul presupune tratament medicamentos (amfetamine şi metilphenidat) şi terapie comportamentală; familia are nevoie de consiliere şi ajutor practic. Sinonime: boala deficitului de atenţie, boala hiperchinetică;

deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază - afecţiune ereditară (X-linkată) în care deficitul în glucozo-6-fosfat dehidrogenază (G6PD), care acţionează în metabolismul carbohidraţilor, duce la distrugerea eritrocitelor (hemoliză), frecvent după o expunere la substanţe oxidante, cum ar fi unele medicamente, sau Ia infecţii. Distrugerea eritrocitelor produce atacuri acute caracterizate prin paloare, dureri în zona lombară şi frisoane. Varietăţi de deficit de G6PD: forma africană (care este sensibilă la unele medicamente antimalarice), forma europeană (ce include favismul) şi forma orientală. Tratamentul constă în identificarea şi evitarea factorilor care produc hemoliza şi tratamentul simptomatic al atacurilor acute;

degenerare spinocerebelară - afecţiune ereditară a cerebelului şi fracturilor corticospinale. Se caracterizează prin spasticitate a membrelor şi ataxie cerebelară;

degenerare subacută combinată a măduvei spinării - tulburare neurologică asociată cu deficitul de vitamină B12 şi anemie pernicioasă. Se caracterizează prin afectarea selectivă a fibrelor nervoase motorii şi senzitive din măduva spinării, producând spasticitate Ia nivelul membrelor şi ataxie senzorială. Se poate însoţi, de asemenea, de tulburări ale nervilor periferici, ale nervului optic şi de demenţă. Se tratează cu vitamina B12 injectabilă;

degenerescentă - deteriorarea şi pierderea funcţiilor specializate ale celulelor. Modificările pot fi cauzate de o circulaţie sangvină deficitară sau de o boală. Degenerescenţa poate implica depozitarea de săruri de calciu, ţesutul adipos sau ţesutul fibros în organele afectate;

degenerescenţă adipoasă - depozitarea de cantităţi mari de grăsimi în celule. Acumularea de grăsimi în ficat sau cord poate afecta grav funcţionarea acestora. Această degenerescenţă poate fi legată de o dietă incorectă, consum exagerat de alcool sau de un deficit de oxigen în ţesuturi cauzată de o circulaţie defici tară sau de o deficienţă de hemoglobină;

degenerescenţă maculară - grup de afecţiuni localizate la nivelul maculei lutea, care duc la reducerea sau pierderea acuităţii vizuale. Degenerescenta maculară legată de vârstă sau degenerescenţă maculară senilă (AMD, ARMD-Age-Related Macular Degeneration) este cauza principală de pierdere a vederii la vârstnici.

Există două forme: degenerescenta maculară atrofică (sau forma uscată) este o tulburare de pigmentare în regiunea maculară, dar nu se observă cicatrice maculare supradenivelate şi nici hemoragii sau exsudate în regiunea maculei; în degenerescenţă maculară exsudativă (forma umedă), mult mai rară, există formarea unei reţele subretiniene din neovascularizaţia coroidală, frecvent asociată cu hemoragii intracraniene, lichid subretinian, detaşarea epiteliului pigmentar şi hiperpigmentare.

În final, aceste formaţiuni se micşorează şi lasă o cicatrice distinct reliefată la polul posterior. Ambele forme de degenerescenţă maculară la vârstnici sunt frecvent bilaterale şi sunt precedate de apariţia de drusen macular. Laser-chirurgia poate opri procesul degenerativ;

degenerescenţă viteliformă (boala Best) - degenerescenţă ereditară a maculei care debutează în copilărie. Constă într-o anomalie întinsă a epiteliului pigmentar retinian, cu depozitarea unei substanţe gălbui, în special la nivelul arie maculare;

degenerescenţă walleriană - proces degenerativ la nivelul unei fibre nervoase rupte, însoţit de degenerarea cilindraxului distal de locul afectat;

degerătură - afectarea ţesuturilor datorită expunerii la frig. Afectează de obicei părţile expuse (mâini, picioare, nas, urechi). Se caracterizează prin apariţia de plăci roşii-violacee, groase, reci, foarte dureroase. În scurtă vreme, ele pot să se complice cu fisuri, ulceraţii sau băşici care antrenează o jenă în activitate sau la mers. Porţiunile degerate nu trebuie frecate; este recomandată încălzirea treptată, vitaminoterapia, antibioterapia. Prognosticul este variabil, de la vindecare rapidă până la amputaţie chirurgicală;

deget de porumbel - poziţie anormală a degetelor de la picioare, care sunt răsucite spre înăuntru. Adesea se asociază cu genu valgum;

deget palid - sindrom care apare datorită unui spasm vascular. Apare în boala Raynaud, dar şi în folosirea timp îndelungat a instrumentelor de percuţie. Sinonim: deget alb;

dehiscenţă - desfacerea buzelor unei plăgi;

dehydroepiandrostrone (DHEA) - androgen slab produs şi secretat de glandele corticosuprarenale după stadiul de maturaţie cunoscut sub numele de adrenarhă. Este produs din 17-hidro- xipregnenolon şi se transformă în sulfat de dehidroepiandrosteron şi androstenedion. Toate aceste 3 substanţe pot cauza un grad uşor de androgenizare; de asemenea, pot fi transformate în circulaţie în adrogeni mult mai puternici, testosteronul şi dihidrotestosteronul;

deget hipocratic - deformaţie în „baghetă de tobă" a ultimei falange, privind părţile moi (care se îngroaşă) şi a unghiei (care ia forma unei sticle de ceasornic şi se încurbează către faţa palmară), întâlnită în supuraţiile pulmonare, în endocardita lentă sau în sindroame mediastinale compresive;

deget „în ciocan" - deformare în flexie a articulaţiei interfalangiene distale în care vârful degetului este îndoit palmar, iar extensia nu mai este posibilă (de obicei, la nivelul indexului). Poate fi consecinţa unei leziuni tendinoase sau a avulsiei osoase. Tratamentul constă în imobilizarea articulaţiei timp de 6 săptămâni, cu ajutorul unei atele;

deget „în resort" - tulburare a capacităţii de extensie a unui deget datorată îngroşării şi apariţiei de noduli la nivelul tendonului flexorului sau îngustare a tecii tendonului flexorului. Când pumnul este strâns, degetul afectat (de obicei, degetul III sau IV) la început rămâne flectat, şi apoi, învingând rezistenţa, se extinde rapid („ca un arc"). Tratamentul constă în incizia tecii flexorului sau infiltraţii cu corticosteroizi în jurul tendonului;

deja vu - tulburare a funcţiei de recunoaştere a memoriei, constând dintr-o familiaritate anormală a lucrurilor văzute prima oară, cu convingerea că au mai fost văzute cândva. Este un simptom al unor forme de epilepsie;

deleţie (în genetică) - anomalie cromozomială care constă în pierderea unui fragment cromozomial - interstiţial, ca urmare a unei duble rupturi, de aceeaşi parte a centromerului;

delir - sindrom acut de tulburare a conştienţei, caracterizat prin dezorientare temporo-spaţială şi asupra situaţiei, halucinaţii predominant vizuale şi auditive, incoerenţa gândirii, idei delirante fragmentare, agitaţie psihomotorie şi anxietate sau euforie, în funcţie de conţinutul halucinaţiilor şi reproducerea parţială a trăirilor din cursul perioadei psihotice. Poate apăra în bolile metabolice, intoxicaţii, boli de deficit sau infecţii;

delirium tremens - psihoză acută în cadrul alcoolismului cronic, apărând uneori 6a o complicaţie a unei boli somatice sau ca fenomen de abstinenţă alcoolică şi care constă dintr-o tulburare de conştiinţă de tip delirant, zoopsii, agitaţie psihomotorie foarte intensă, tremurături, hipertermie, hiperhidroză. Cazurile grave pot fi fatale;

delivrenţă - expulzarea sau extracţia placentei şi a anexelor sale din căile genitale; are loc la 10-120 de minute după expulzarea fătului;

deltoid (muşchiul) - muşchi de formă triunghiulară care acoperă articulaţia umărului. Este cel mai superficial şi mai voluminos dintre muşchii umărului. Are ca acţiune rotaţia şi abducţia braţului;

demeclocycline - antibiotic activ pe numeroase bacterii şi care este utilizat în tratamentul a numeroase infecţii. De asemenea, este utilizat în tratamentul sindromului de secreţie inadecvată de hormon antidiuretic. Se administrează pe cale bucală; efectele sale adverse mai frecvente sunt: greţuri, vărsături, diaree şi simptome date de apariţia de microorganisme care nu sunt sensibile la acest antibiotic;

demenţă - afecţiune cronică sau persistentă, care duce pierderea capacităţii intelectuale a individului, a valorii sociale a personalităţii sale, la imposibilitatea adaptării la condiţiile de mediu, cu scăderea marcată sau incapacitatea de a dobândi cunoştinţe noi şi de a folosi experienţa acumulată în trecut la cerinţele situaţionale prezente.

Se manifestă prin pierderi de memorie, modificări de personalitate, imposibilitatea de autoîngrijire, dezorientare etc. Demenţa presenilă apare la adulţii tineri sau la cei de vârstă mijlocie. Cele mai comune cauze de demenţă sunt boala Alzheimer, demenţa frontoparietală (de exemplu, boala Pick) şi demenţa cu corpi Lewi.

Altă formă frecventă de demenţă, demenţa vasculară cu infarcte multiple, apare datorită distracţiei, ţesutului nervos printr-o serie de accidente vasculare cerebrale. Este foarte importată deosebirea dintre aceste afecţiuni organice şi cele psihologice care produc aceleaşi simptome;

demenţa cu corpi Lewy - afecţiune psihică, ce se caracterizează printr-o combinaţie de demenţă şi parkinsonism. Este a doua cauză ca frecvenţă de demenţă, după boala Alzheimer. Corpii Lewy sunt leziuni caracteristice ale neuronilor degeneraţi (proteine anormale care apar în celulele nervoase ale cortexului şi ale ganglionilor bazali. Face parte din clasa demenţelor non-Alzheimer;

demenţa pugilistului - grup de simptome care constau în demenţă progresivă, tremor al mâinilor şi epilepsie, consecinţă a traumatismelor repetate la boxerii profesionişti, ce par să fie legate genetic de alelele e4 ale apoE;

demenţă senilă - pierderea facultăţilor intelectuale, adesea asociată cu deteriorarea comportamentală, care apare pentru prima dată la un vârstnic;

demi - element de compunere care introduce în termeni sensul de jumătate;

demielinizare - proces de distrugere a tecilor de mielină de la nivelul fibrelor nervoase din sistemul nervos central sau periferic, afectând funcţionarea acestora. Demielinizarea poate fi un proces primar, ca în scleroza multiplă. Se poate asocia cu afectarea fibrelor nervoase;

Demodex - gen de acarieni din familia Demodecidae, clasa Arachhida. Specie mai importantă: Demodex follicaiorum (sinonim Acarus folliculorum), întâlnită în foliculii piloşi, mai ales la persoane cu secreţie sebacee crescută. Au o lungime de aproximativ 0,4 mm; prezenţa lor poate determina apariţia dermatitelor;

demografie - ramură a statisticii care studiază schimbările în numărul, structura şi densitatea unei populaţii, ca urmare a natalităţii, mortalităţii sau deplasărilor populaţiei, şi factorii social-economici care le influenţează. Este utilizată pentru identificarea necesităţilor medicale şi a factorilor de risc;

denaturare - proces de modificare a proprietăţilor fizice şi fiziologice ale proteinelor, care se realizează prin căldură, radiaţii X sau substanţe chimice. Aceste modificări includ scăderea activităţii (în cazul enzimelor) şi scăderea (sau alterarea) antigenităţii (în cazul antigenelor);

dendrită - prelungire scurtă a corpului neuronului care transportă impulsul nervos spre corpul celulei; multiple în neuronii multipolari, dendritele se anastomozează (fac sinapsă) cu prelungirile altor neuroni şi transportă impulsurile nervoase către' celulele organismului;

dendritic - arborescent;

dendron - dendrită;

denervare - secţionarea nervilor unui anumit organ, muşchi sau regiune anatomică. Muşchiul paralizează şi tonusul său normal (elasticitatea) dispare. Fibrele musculare se hipotrofiază şi sunt înlocuite cu ţesut adipos. Aria de tegument denervată îşi pierde sensibilitatea. Denervarea poate fi chimică sau fizică. De exemplu: denervarea renală reprezintă secţionarea operatorie a filetelor nervoase care însoţesc pediculul renal;

denga - boală infecţioasă cauzată de un arbovirus, care este transmis la om prin intermediul ţânţarului Aedes aegypti. Se caracterizează clinic prin febră, dureri severe articulare şi musculare, cefalee, astenie, dureri faringiene, erupţii tegumentare. În formele uşoare, aceste simptome dispar în două-trei zile. Decesul survine rar, dar pacientul este debilitat, iar convalescenţa este lungă. O formă mai severă, febra hemoragică, caracterizată prin afectarea mecanismelor coagulării, cu apariţia de hemoragii interne, poate afecta copiii. Denga apare în regiunile tropicale şi subtropicale. Tratamentul se face cu aspirină şi codeină pentru durere, şi loţiuni cu calamină pentru iritaţiile tegumentare. Sinonim: febra de Aden, febra articulaţiilor, febră roşie, febra de 7 zile, febra buchet;

dens - 1. dinte; 2. formaţiune anatomică de forma unui dinte; de exemplu, dentes axis (sau apofiza odontoidă a axisului - proces în formă de dinte al corpului axisului, care se articulează cu atlasul);
dens invaginatus - malformaţie dentară care afectează de obicei incisivii laterali în grade variate;

densitate relativă - raportul dintre densitatea unei substanţe la 20°C şi densitatea apei la 4°C. Măsurarea densităţii relative a urinei este unul dintre testele folosite pentru funcţia renală;

dent-, denti-, dento - element de compunere care introduce în termeni referirea la dinte. De exemplu: dentoalveolar (referitor la dinte şi maxilarul asociat);

dentat - 1. a avea dinţi; 2 a avea o structură dinţată sau proiecţii asemănătoare dinţilor;

dentină - ţesut calcificat care formează partea principală a dintelui. La nivelul coroanei, dentina este acoperită de smalţ, iar la nivelul rădăcinii este acoperită de cement; ea înconjoară pulpa camerei şi rădăcina canalelor pe care le conţine. Dentina descoperită este sensibilă la atingere, căldură sau rece. Sinonim: dentinum, substantia eburnea dentis;

dentinogeneză - procesul de formare a dentinei de către odontoblaste. Deşi dentinogeneza are loc toată viaţa, foarte puţină dentină se formează mai târziu de perioada de erupţii dentare, afară de cazurile în care este stimulată prin carii, eroziuni sau traumatisme;

Dentinogenesis imperfecta - este o anomalie congenitală în care formarea dentinei este perturbată; dinţii apar mici, hipercalclficaţi, uneori fragmentaţi, cu dentină opalescentă, brună;

dentiţie - 1. procesul de apariţie a dinţilor prin erupţia lor prin creasta alveolară, precum şi dezvoltarea lor; 2. caracterul şi aranjarea dinţilor la un individ;

Dentiţia primară - (dentiţia de lapte, dentiţia temporară) este dentiţia a cărei erupţie începe la vârsta de 6-8 luni şi se completează în aproximativ 30 de luni. Este formată din 20 de dinţi (incisivi, canini şi molari). Incisivii inferiori erup primii în jurul vârstei de 6 luni şi toţi dinţii au erupt în jurul vârstei de 2 ani şi 6 luni. Incisivii inferiori sunt primii care cad în jurul vârstei de 6- 7 ani; până în jurul vârstei de 13 ani coexistă atât dinţii de lapte, cât şi cei permanenţi (dentiţie mixtă);

Dentiţia permanentă - este compusă din 32 de dinţi (incisivi, canini, premolari şi molari). Primul dinte permanent este primul molar (în jurul vârstei de 6 ani) şi majoritatea apar până la vârsta de 14 ani; deşi al treilea molar erupe în jurul vârstei de 18-21 ani;

dentiţie de lapte - primul set de dinţi, care apar în copilărie;

denumire patentată (brevetată) (în farmacologie) - denumire comercială: denumirea dată unui medicament de firma care îl produce. De exemplu, Zantac.este denumirea comercială pentru Ranitidină;

deontologie - studiul obligaţiilor medicului faţă de bolnavi, confraţi, personal ajutător, ca şi al drepturilor profesionale, morale şi materiale, stabilite prin legi serioase şi nescrise, prin tradiţie, norme de educaţie, conştiinţă. Cel mai cunoscut cod de conduită este jurământul Hippocratic;

deoxicorticosterone - hormon sintetizat şi eliberat de glanda corticală, care acţionează asupra echilibrului sărurilor şi apei;

deparazitare - metodă de distrugere a paraziţilor utilizând insecticide aplicate fie topic (ca în tratamentul pediculozei), fie sub formă de spray pentru eliminarea paraziţilor din mediu (ploşniţe, muşte etc.);

depărtător de baze - instrument stomatologic folosit pentru îndepărtarea părţilor moi labiocomisurale, pentru a se crea accesul necesar examenului şi intervenţiilor în şanţurile vestibulare sau în cavitatea bucală;

dependenţă - 1. stare de subordonare, în care. existenţa unui element este condiţionată de un altul; 2. stare psihoorganică determinată de administrare repetată a unei substanţe, ajungându-se ca întreruperea sau scăderea dozelor să provoace apariţia simptomelor de abstinenţă.

În dependenţa fizică, întreruperea administrării substanţelor cauzează simptome specifice (simptome de abstinenţă sau sevraj) cum ar fi transpiraţii, vărsături sau tremor, care pot fi oprite prin reluarea administrării. Substanţele care pot induce dependenţă fizică includ alcoolul, morfina, cocaina şi heroina. Dependenţa de drogurile „tari" creşte riscul de deces, fie datorită supradozării, fie datorită apariţiei, prin injectare intravenoasă, a hepatitei şi SIDA.

Tratamentul este dificil şi presupune măsuri speciale. Mult mai frecventă este dependenţa psihică, în care utilizarea repetată a unei substanţe creează o stare de bine, de calmare, liniştitoare, dar care nu determină simptome de sevraj dacă este întreruptă administrarea. Substanţele care pot induce dependenţa psihică includ nicotina, canabis, barbituricele şi amfetaminele;

depersonalizare - alterare a conştienţei propriei persoane, manifestată prin trăirea înstrăinării ideilor, sentimentelor şi acţiunilor. Un grad uşor de depersonalizare apare la persoanele supuse unui stres. Depersonalizarea severă apare în nevrozele anxioase, în stările de disociaţie, în depresii, în schizofrenie sau în epilepsie (în special, în epilepsia de lob temporal);

depilator - substanţă aplicată pe tegument pentru îndepărtarea părului. Sinonim: epilator;

depleţie de sare - pierderea excesivă de clorură de sodiu (sarea comună) din organism. Poate apărea datorită transpiraţiei, vărsăturilor sau diareei trenante, sau pierderii de fluide la nivelul plăgilor. Simptomele frecvent întâlnite sunt slăbiciune şi crampe musculare. Cel mai ridicat risc de depleţie îl au minerii şi muncitorii care îşi desfăşoară activitatea în mediu cald, cărora trebuie să li se administreze, ca măsură preventivă, tablete cu sare;

depolarizare (în fiziologie) - modificarea, sub influenţa unei excitaţii, a repartiţiei ionilor la interfeţele membranei unei celule musculare sau nervoase cu ieşirea potasiului şi intrarea sodiului, şi apariţia unui potenţial de acţiune;

depresant - agent care reduce activitatea normală a oricărui sistem sau funcţie a organismului. Medicamente precum anestezicele generale, barbituricele şi opiaceele sunt depresante ale sistemului nervos central şi ale respiraţiei. Medicamentele citostatice, ca de exemplu azathioprine, sunt depresante ale nivelurilor de leucocite;

depresie (depresio) - stare patologică manifestată prin tristeţe excesivă, asociată cu agitaţie şi îngrijorare, sau cu reducere a activităţii psihomotorii. Comportamentul este caracterizat prin pesimism sau disperare; somnul, apetitul şi concentrarea sunt afectate.

Are cauze multiple. Psihoza maniaco-depresivă, o tulburare afectivă majoră, provoacă depresie severă. De asemenea, depresia poate apărea datorită unor modificări hormonale (depresie post-partum) sau de o dereglare endocrină (hipotiroidie).

În unele cazuri, depresia apare în legătură cu o tulburare distimică (în trecut numită stare nevrotică depresivă). Tratamentul se face cu medicamente antidepresive, terapie cognitivă şi/sau psihoterapie. Cazurile severe pot necesita terapie electroconvulsivantă. Riscul major al depresiei este sinuciderea;

depresie postpartum - stare de depresie care poate surveni în decurs de 24 de ore de la naştere; de obicei, este limitată ca durată (36 până la 48 de ore) şi este foarte frecventă. Dacă această depresie durează mai mult de 72 de ore sau este asociată cu lipsa de interes faţă de copil, gânduri de sinucidere sau omucidere, halucinaţii sau comportament psihotic, ea trebuie considerată patologică şi necesită tratament. Psihoza adevărată reprezintă probabil activarea unei boli mentale preexistente ca răspuns la stresul fizic şi psihic din sarcină şi naştere; psihoterapia devine necesară;

depresiune (în anatomie) - adâncitură în care intră o altă formaţiune, cum ar fi alveolele dentare (depresiune pe suprafaţa osului alveolar al maxilarelor) în care sunt adăpostite rădăcinile dinţilor. Sinonim: fosă;

depresor - 1. muşchi care produce coborârea unei părţi a corpului. De exemplu, muşchiul depresor al buzei inferioare este un muşchi care coboară buza inferioară; 2. nerv care scade tensiunea arterială;

deprivare senzorială - tulburare în care există o reducere marcată a sensibilităţii (incapacitatea de a recepţiona informaţii senzoriale). Prelungirea acestei stări este dăunătoare, deoarece funcţionarea normală şi sănătatea organismului depind de stimularea constantă. Principalele canale senzitive interne sunt ochii, urechile, tegumentul şi nasul.

Dacă acestea sunt blocate, individul îşi pierde simţul realităţii, orientarea în spaţiu şi timp este distorsionată, apar halucinaţii, gânduri bizare şi alte semne de disfuncţie neurologică. Chiar o minimă deprivare senzorială apărută în copilărie poate avea efecte serioase asupra personalităţii viitoare.

Surditatea apărută în copilărie produce severe perturbări intelectuale şi educaţionale. Lipsirea de contactele şi stimulările normale a unui sugar de către mamă poate cauza tulburări de personalitate în viaţa de adult;

dequalinium - antiseptic activ pe unele bacterii şi fungi, utilizat în tratamentul infecţiilor bucale şi faringiene;

derealizare - tulburări ale conştiinţei mediului înconjurător, acesta părând bolnavului ca ireal, iluzoriu, inert, lipsit de viaţă şi culoare, străin. Apare, de obicei, în asociere cu depersonalizarea sau cu afecţiunile care produc depersonalizare;

dereism - tulburare de gândire întâlnită în special în schizofrenie sau în personalitatea schizoidă şi constând din desprinderea conţinutului gândirii de realitate;

derivaţie - parte a înregistrării electrocardiografice obţinută de la un singur electrod sau de la mai mulţi, plasaţi într-o anumită parte a corpului. În ECG standard, există 12 derivaţii. Fiecare derivaţie reprezintă activitatea electrică a cordului „văzută" din diferite poziţii pe suprafaţa corpului şi care ajută la localizarea afectării cardiace;

derivaţie urinară - metode diferite de colectare şi derivare a urinei de la traiectul normal de excreţie, după extirparea chirurgicală sau şuntarea vezicii urinare. Aceste tehnici sunt: ureterosigmoidostomia şi construcţia unui tunel ileal; Derivaţia continentă, frecventă după cistectomie, se obţine prin construirea unui rezervor sau diverticul dintr-un fragment de intestin subţire sau intestin gros, sau din amândouă. Acesta poate fi golit prin cateterizarea practicată printr- o mică stomă şi are avantajul că nu are loc refluxul urinei;

derm-, derma-, dermat(o)-, dermo - element de compunere care introduce în termeni referirea la piele;

Dermacentor - gen de acarieni din familia Ixodidae, clasa Arachnida, care sunt paraziţi ai omului şi ai altor mamifere. Specii mai importante: Dermacentor andersoni, care parazitează mai ales unele animale (cai, şoareci), dar poate fi găsit şi la om, la care poate determina o paralizie uneori mortală. Transmite tularemia, febra Q şi febra pătată a Munţilor Stâncoşi (în vestul SUA). Dermacentor variabilis (căpuşa câinelui) este vectorul unei forme mai blânde;

Dermanyssus - gen de acarian parazit, larg răspândit în natură. Acarianul roşu al găinilor (Dermanyssus gallinae) este un parazit frecvent al păsărilor sălbatice în regiunile temperate, dar poate, de asemenea, infecta găinile. Ocazional, infestează şi oamenii, cauzând prurit şi o dermatită uşoară;

dermatita seboreică a nou-născutului - afecţiune frecventă a nou-născutului, caracterizată prin leziuni crustificate, galbene, groase ale scalpului; scuame galbene însoţite de fisuri în spatele urechilor; papule eritematoase faciale. Se tratează prin aplicare locală de unguente sau şampoane speciale, de obicei dispare în primul an de viaţă, deşi poate prezenta debutul unei eczeme seboreice;

dermatită - denumire generică pentru afecţiunile inflamatorii ale pielii, în general cu evoluţie acută sau subacută, produse de agenţi externi.

Dermatita primară iritativă poate apărea la contactul cu substanţe iritante ca acizi, baze, solvenţi şi, în special, detergenţi. Reprezintă cauza principală a dermatitelor profesionale (care apar la bucătari, coafeze etc.)

Dermatita alergică de contact este asemănătoare unei eczeme şi apare la contactul cu un anumit alergen, chiar în cantitate foarte mică. Cea mai frecventă la femei este dermatita de nichel, determinată de bijuterii; la bărbaţi dermatita de crom este relativ frecventă (cimentul fiind cauza frecventă). Tratamentul dermatitei constă în îndepărtarea cauzei subiacente.

Dermatita herpetiformă este o erupţie foarte pruriginoasă, mai rar întâlnită, cu apariţia de vezicule simetrice pe genunchi, coate, fese şi umeri. Este asociată cu sensibilitatea la gluten şi răspunde bine la tratamentul cu dapsonă;

dermatită de scutec - infecţie cutanată care apare în zonele acoperite de scutec, produsă de iritaţia chimică (dermatita amoniacală) sau de infecţia cu Candida. Dermatita amoniacală este produsă de contactul tegumentului cu scutecele murdare, bacteriile din materiile fecale reacţionând cu urina formând amoniacul, care este iritant. Tratamentul constă în expunere la aer, aplicări de creme protectoare şi schimbarea frecventă a scutecelor. Erupţia determinată de infecţia candidozică se tratează cu unguente antifungice. Alte cauze ale acestei dermatile sunt eczemele şi psoriazisul. Sinonime: eritemul fesier, dermatită intertriginoasă;

dermatită pustuloasă contagioasă - boală infecţioasă a caprelor şi oilor, cauzată de un parapoxvirus. Sinonim: variola ovină;

Dermatobia - gen de insecte nehematofage din familia Oestridae, întâlnite în pădurile de şes din America Centrală şi de Sud. Larvele de Dermatobia hominis parazitează omul, determinând boli grave ale pielii. Vectorii sunt insecte hematofage (de exemplu, ţânţari). O dată ajunse pe piele, larvele produc formaţiuni inflamatorii asemănătoare furunculelor şi prurit. Dacă nu survin alte complicaţii, după ieşirea larvei rana se cicatrizează. Tratamentul se face prin incizie chirurgicală pentru îndepărtarea larvelor;

dermatochalasis - tegument excesiv la nivelul pleoapei, care determină lăsarea în jos a pleoapei superioare; apare ca rezultat al îmbătrânirii şi de aceea este întâlnit doar la persoanele de vârstă mijlocie sau vârstnice. Sinonim: dermatoşalazion;

dermatofibrosarcoma protuberans - tumoră probabil derivată din histiocite, care poate apărea în orice zonă a organismului. Este invazivă local, dar tinde să nu metastazeze. Adesea, recidivează local chiar dacă este excizată;

dermatofit - ciupercă din genul Microsporum, Trichophyton şi Epidermophyton, care se hrăneşte cu keratină şi poate produce dermatofitoza (dermatomicoza);

dermatoglife - amprentele digitale, palmare şi plantare formate din crestele tegumentare; dispoziţia lor este unică pentru fiecare individ. Unele anormalităţi ale dermatoglifelor apar în anumite boli cromozomale, cum ar fi sindromul Down; în medicina judiciară, sunt folosite pentru identificarea individuală şi pentru cercetarea filiaţiunii;

dermatologie - specialitate medicală care se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor cutanate;

dermatom - 1. teritoriu cutanat inervat de fibrele senzitive ale unui singur nerv spinal; 2. instrument pentru tăierea pielii, folosit în prelevarea lambourilor destinate grefării;

dermatomicoză - infecţie fungică, ce afectează tegumentul, scalpul sau unghiile. Este determinată de fungi din specia Microsporum, Trichophyton şi Epidermophyton, ce afectează animalele care reprezintă o sursă de infecţie pentru om. Acesta se poate infesta direct sau indirect, prin materiale contaminate. Leziunile sunt inelare şi pruriginoase. Forma cea mai des întâlnită este „piciorul de atlet" (tinea pedis) care afectează tegumentul de la nivelul spaţiilor interdigitale. Un alt tip de dermatomicoză afectează scalpul (tinea capitis) cu forma mai gravă favus. Poate afecta zona inghinală (dermatomicoza inghinală - tinea cruris), pielea păroasă (tinea barbae). Se tratează cu medicamente antimicotice administrate pe cale bucală (de exemplu, itraconazole sau terbinafine) şi aplicaţii locale;

dermatomiozită - afecţiune inflamatorie cutanată şi a ţesuturilor subiacente, incluzând muşchi (în absenţa erupţiei cutanate se numeşte polimiozită). Este o boală de ţesut conjunctiv. Se caracterizează prin apariţia unei erupţii cutanate roşie-albăstruie pe faţă, scalp, gât, umeri, articulaţii, şi edem sever. De obicei, este asociată la adulţi cu un cancer intern, dar nu şi la copii;

Dermatophagoides - gen de acarian care. a fost detectat în mostre de praf de casă în diferite părţi ale Europei. De obicei, produc dermatite ale scalpului. Produşii de excreţie ai acarienilor produc un răspuns alergic la persoanele susceptibile, de exemplu rinite sau astm bronşic;

dermatoză - denumire generică pentru afecţiunile cutanate, de obicei cele fără inflamaţie. În dermatoza plantară juvenilă, care afectează copiii până la vârsta de 14 ani, pielea regiunii plantare devine roşie, lucioasă şi fisurată simetric. Această afecţiune dispare spontan după un număr de ani;

dermic - referitor la sau afectând pielea, în special dermul;

dermis - pătura conjunctivă, a pielii, situată între epiderm şi ţesutul subcutanat. Constă mai ales din ţesut conjunctiv moale în care se găsesc capilarele, vasele limfatice, terminaţiile nervoase senzitive, glandele sudoripare şi canalele lor, foliculii piloşi, glandele sebacee şi fibre musculare netede. Sinonime: corium, derm;

dermoid - chist care conţine fire de păr, foliculii piloşi şi glande sebacee, care apare, de obicei, în locurile care marchează fuziunea regiunilor corpului în embrion. Uneori, chistul dermoid se poate dezvolta după un traumatism. Tratamentul constă în excizia chirurgicală. Sinonim: chist dermoid;

descărcare afectivă - eliberarea unei emoţii puternice asociată cu pierderea memoriei. Aceasta poate să se întâmple spontan sau poate fi produsă deliberat de terapeut utilizând psihoterapia sau hipnoza. Tehnica este utilizată ca tratament pentru tulburărilor de conversie, stări de anxietate şi alte afecţiuni nevrotice, în special când ele sunt cauzate de represia memoriei sau emoţiilor. Descemet (membrana) membrana cea mai profundă a stromei corneei. Endoteliul se află între ea şi umoarea apoasă. Sinonim: lamina limitans posterior corneae;

descemetocel - hernia membranei Descemet printr-o ulceraţie corneeană invadantă în profunzime. Sinonim: keratocel;

descizie - metodă de capsulotomie în care este folosit un ac de descizie, astăzi înlocuită cu metoda laser YAG;

descompunere (în bacteriologie) - dezagregarea unei materii organice datorată acţiunii bacteriană;

descuamare - 1, proces fiziolog normal, inaparent, constând din desprinderea celulelor cornoase cele mai superficiale (stratul disjunct) (sinonim: exfoliere); 2. în mod patologic atunci când se descuamează un strat cornos îngroşat prin proces de hiper- sau parakeratoză consecutiv unei inflamaţii subiacente, descuamarea devine vizibilă sub formă de scuame;

desensibilizare - 1. (în general) reducerea sau abolirea sensibilităţii faţă de un agent sensibilizant, cu ajutorul unor factori specifici sau nespecifici; 2. (hiposensibilizare) metodă de reducere a efectelor unui alergen cunoscut prin injectarea, la intervale scurte de timp, a unor cantităţi mici din alergen, care cresc gradual, astfel încât rezistenţa scade; 3. tehnică folosită în terapia comportamentală a stărilor fobice. Obiectul sau situaţia care produce teama este introdus gradat, întâi în imaginaţia pacientului, apoi în realitate. În acelaşi timp, pacientul este supus tehnicilor de relaxare pentru a inhiba dezvoltarea anxietătii;

desferioxamină - medicament care se combină cu fierul în ţesuturile şi fluidele organismului şi care este utilizat în tratamentul intoxicaţiilor cu fier (incluzând cele care rezultă din transfuziile de sânge prelungite sau constante, ca în talasemie), bolile cu depozitarea fierului în diferite părţi ale organismului şi în diagnosticul anumitor boli. Se administrează injectabil; uneori, pot apărea reacţii locale şi dureri;

deshidratare - 1. pierderea sau reducerea apei din ţesuturile organismului. Poate apărea datorită unui aport inadecvat de apă şi/sau pierderea excesivă de apă din organism, de exemplu, prin transpiraţii excesive, vărsături sau diaree. Simptomele includ senzaţie imperioasă de sete, greţuri şi stare de epuizare. Se tratează prin aport lichidian adecvat. Cazurile severe necesită terapie de rehidratare orală sau administrarea intravenoasă de lichide şi săruri (care se pierd o dată cu apa); 2. procedeu de extragere a apei dintr-un ţesut pentru examinare microscopică. metoda cea mai obişnuită utilizează băi succesive în soluţii concentrate de alcool etilic. Deshidratarea urmează fixării şi precede decolorarea/limpezirea;

desicare - proces fiziologic de eliminare a apei din ţesuturile lipsite de aport lichidian adecvat, ce apare în deshidratare sau în inaniţie;

desmopressin - derivat sintetic de vasopresină care produce scăderea cantităţii de urină şi care este utilizat în tratamentul diabetului insipid şi al enurezisului nocturn. Este, de asemenea, eficient în formele uşoare de hemofilie şi în boala von Willebrand. Efectele adverse includ: crampe stomacale, cefalee şi înroşireă tegumentelor. Se administrează pe cale bucală, intranazal, intravenos;