exoeritrocitic - stadiu în ciclul de viaţă al parazitului malariei care are loc în celulele hepatice. Fiecare parazit (sporozoit) se divide în mod repetat pentru a produce schizonţi ce conţin numeroşi merozoiţi;
exoforie - strabism divergent latent; tendinţă de deviaţie a ochiului în afară;
exoftalmic - proeminarea globului ocular în afara orbitei. Se poate datora unui traumatism sau unei boli a globului ocular sau orbitei, dar cel mai adesea este asociată cu hiperfuncţia glandei tiroide;
exoftalmometru - aparat cu ajutorul căruia se măsoară pe planul anteroposterior distanţa care separă polul anterior al corneei de anumite puncte de reper de pe marginea orbitară. Cu ajutorul lui se măsoară gradul exoftalmiei în boala Graves. Sinonim: proptometru;
exogen - care provine sau care acţionează din exterior;
exometru - aparat utilizat pentru măsurarea calităţii luminiscenţei radiaţiilor Roentgen în raport cu unităţi de lumină;
exomphalos - proeminenţă ombilicală datorită herniei ombilicale; este o hernie congenitală în cordonul ombilical;
exopeptidază - complex enzimatic (de exemplu, tripsina) care catalizează hidroliza extracelulară a proteinelor;
exosmoză - trecerea unui fluid printr-o membrană din interior spre exterior;
exostoză - excrescenţă condroosoasă, dezvoltată pe suprafaţa unui os. Poate fi unică sau multiplă, de forme variate. Sinonim: hiperostoză;
exotermic - termen care descrie o reacţie chimică în care energia este eliberată sub formă de căldură;
exotic - boală care apare într-o regiune îndepărtată faţă de locul unde se aşteaptă în mod normal să apară. De exemplu, malaria sau leishmaniaza sunt privite ca exotice dacă sunt diagnosticate la un pacient în Marea Britanie;
exotoxină - substanţă de natură proteică, elaborată de microorganisme şi eliminată la exterior, cu acţiune toxică specifică asupra organismelor superioare. În general, toxicitatea exotoxinelor este mare, depăşind-o pe cea a endotoxinelor. În general, sunt instabile, fiind inactivate de căldură, lumină sau substanţe chimice. Exotoxinele sunt produse, de exemplu, de microorganismele care produc botulismul, difteria sau tetanosul;
exotropie - strabism divergent manifest; axa unui ochi este deviată în afară, netrecând prin obiectul fixat;
expectorant - medicament care contribuie la sedarea tusei prin fiuidificarea mucusului bronşic favorizând eliminarea acestuia. Expectorantele sunt utilizate în siropurile de tuse. Medicamente ca ipecacuanha sunt stimulente ale expectoraţiei în cantităţi mici; ele irită mucoasa gastrică, ceea ce constituie un stimulent pentru producerea reflexă de mucus de către glandele din mucoasa bronşică. La doze mari, produc vărsături;
expectoraţie - acţiunea de eliminare în exterior a secreţiilor bronşice prin tuse;
expiraţie - fază predominant pasivă a respiraţiei, în cursul căreia se produce eliminarea unei părţi din aerul conţinut în arborele respirator, în atmosfera înconjurătoare;
explant - cultură de ţesut viu pe un mediu artificial. Ţesutul se dezvoltă într-un mediu artificial şi poate fi studiat pentru diagnostic sau în scop experimental. Dezvoltările tumorale pot fi examinate astfel;
explorare - 1. cercetare amănunţită, clinică sau de laborator, în vederea stabilirii diagnosticului; 2. intervenţie chirurgicală necesară pentru confirmarea diagnosticului sau pentru elucidarea cauzelor unor simptome;
explorator - instrument folosit pentru explorarea diferitelor organe în scop diagnostic;
expunere (în terapia comportamentală) - metodă de tratament a temerilor şi fobiilor care constă în confruntarea individului cu situaţia cauzatoare, astfel încât temerea descreşte prin obişnuinţă. Se poate realiza prin autoexpunere gradată;
exsangvinare - extragerea masei sangvine dintr-un organism;
exsangvinotransfuzie - metodă de tratament utilizată în boala hemolitică a nou-născutului, ce constă din înlocuirea celei mai mari părţi a sângelui acestuia, cu sânge aparţinând unui donator. Se introduce un cateter în vena ombilicală pentru a permite alternativ puncţiile - sangvine la copil şi injectările de sânge sau de globule roşii de la donator. Exsangvinotransfuzia se poate utiliza şi în drepanocitoză în timpul atacurilor, sau în icterul neo-natal. Sinonim: hemotransfuzie substitutivă;
exsudaţie - fenomenul de extravazare a unui lichid (exsudat) într-un focar inflamator sau cavitate, ca urmare a creşterii presiunii sangvine în vasele mici şi capilare, ca şi a leziunilor pereţilor acestora. Exsudatul conţine proteine şi leucocite. Exsudaţia face parte dintre mecanismele de apărare a organismului;
exsuflaţie - extragerea forţată a unei cantităţi de aer din cavitatea pleurală;
extaz - stare paroxistică particulară, în care subiectul întrerupe comunicarea cu ambianţa, părând transportat într-o lume aparte, impenetrabilă pentru alţii. Este însoţită de o mimică imobilă, care exprimă o stare profundă de fericire. Se întâlneşte, de obicei, la indivizi dominaţi de preocupări şi convingeri religioase, iar în patologia psihiatrică, este expresia unor convingeri delirante, percepţii halucinatorii sau a unor tulburări de conştiinţă de tip oneiroid sau crepuscular;
extensibilitate - proprietatea unui corp de a se alungi când este supus la întindere;
extensiune - mijloc terapeutic folosit pentru reducerea unei fracturi sau luxaţii, sau pentru imobilizarea unui membru prin aplicarea unei tracţiuni. Se poate aplica direct (transosos) sau indirect (cu benzi adezive pe piele);
extensor - termen care se referă la un muşchi ce produce întinderea unui membru sau a unei alte părţi a organismului;
exteriorizare - manevră chirurgicală prin care un organ sau o tumoră este scoasă dintr-o cavitate, fiind adusă înaintea planului cutanat;
exteroceptor - organ receptor nervos, care se găseşte în epiderm sau în mucoase şi care primeşte excitaţii din mediul înconjurător;
extincţie tactilă - fenomen care apare în leziunile lobului parietal, caracterizat prin faptul că la o dublă stimulare, tactilă sincronă, bolnavul, având ochii închişi, nu percepe decât stimulul aplicat pe jumătatea corpului corespunzătoare emisferei sănătoase. Sinonim: inatenţie tactilă;
extirpare - rezecţie operatorie completă a unui ţesut, organ sau tumoră;
extra - element de compunere care introduce în termenii compuşi sensul de: în afară, dincolo de, peste;
extracelular - situat sau apărând în afara celulei; de exemplu, fluidul extracelular este fluidul din jurul celulelor;
extracorporeal - situat sau apărând în afara organismului. Circulaţia extracorporeală este circulaţia sângelui realizată în afara organismului, aşa cum se întâmplă în rinichiul artificial sau în aparatul inimă-plămân;
extract - preparat farmaceutic care conţine principiile active farmacologice ale unui medicament obţinut prin evaporarea unei soluţii de medicament în apă, alcool sau eter;
extracţie de cristalin - intervenţie chirurgicală de îndepărtare a cristalinului. Există trei tehnici: extracţia intracapsulară, extracapsulară şi facoemulsificarea;
extracţie manuală a placentei - manoperă obstetricală constând din extragerea placentei din uter cu mâna, atunci când ea nu se elimină spontan la 40-50 de minute după expulzia fătului;
extrapleural - termen care se referă la ţesuturile peretelui toracic, situate în afara pleurei parietale;
extractor - instrument chirurgical utilizat pentru a extrage o parte din organism, pentru a înlătura un obiect străin sau pentru a ajuta naşterea;
extracţie - 1. înlăturarea chirurgicală a unei părţi din organism. Extracţia dentară este o metodă chirurgicală prin care se realizează înlăturarea dinţilor din alveolele lor, cu ajutorul unui forceps extractor. Când acest lucru nu este posibil, de exemplu dintele sau rădăcina sunt adânc înfipte în os, extracţia se realizează prin înlăturarea osului şi, dacă este necesar, spărgând dintele; 2. acţiune de tragere a fătului în timpul naşterii;
extrasistolă - contracţie globală sau parţială a inimii, de obicei prematură, determinată de un impuls generat în peretele cardiac în afara nodului sinoatrial. Se clasifică în extrasistole supraventriculare (dacă originea este în atrii) şi ventriculare (dacă originea lor este în ventricule). Pot fi produse de boli cardiace, de nicotină din ţigări sau de cofeina (din ceai sau cafea consumate în exces); pot apărea fără o cauză aparentă, la indivizi normali. Pacientul poate să nu aibă simptome sau poate simţi palpitaţii, o senzaţie de lovitură în piept, a stare de indispoziţie sau o pauză cardiacă. Tratamentul constă în administrarea de medicamente (de exemplu, chinidină, propanolol, lidocaină). De asemenea, stoparea fumatului şi reducerea consumului de cafea sau ceai pot ajuta. Sinonime: bătaie ectopică;
extrauterin - situat în afara uterului;
extravazare - fenomen de trecere a serului şi a limfei din vasele sangvine şi limfatice în ţesuturile înconjurătoare, datorită traumatismelor, arsurilor, inflamaţiilor sau alergiilor;
extrinsec - 1. originar în afara locului unde se găseşte şi acţionează; 2. situat în afara unui organ. De exemplu, muşchii extrinseci ai globului ocular;
extrofie - malformaţie congenitală a unui organ intern, care printr-un viciu de dezvoltare este situat în afara cavităţii corpului, unde şi-ar avea locul său normal;
extroversiune - 1. (extraversiune) trăsătură de personalitate durabilă, caracterizată prin faptul că sunt mai interesaţi de lumea exterioară, decât de ei înşişi. Persoanele extrovertite (extravertiţii), trăsătură care se poate măsura prin teste şi chestionare, sunt sociabile, îşi schimbă frecvent activităţile, sunt cheltuitori. Extroversiunea a fost descrisă pentru prima dată de Carl Jung ca o tendinţă la acţiune mai curând decât la meditaţie, la reacţii emoţionale mai degrabă, decât intelectuale; 2. întoarcere spre interior a unui organ cavitar, cum este uterul (apare, de obicei, după naştere);
extruzie (în stomatologie) - ieşirea din alveolă a dintelui; se poate produce printr-o migraţie lentă, continuă, activă sau pasivă în cazurile de lipsă a antagoniştilor, prin parodontopatii marginale progresive, dintele extruzat depăşind planul normal de ocluzie sau prin traumatisme;
fabella - fibrocartilaj sesamoid sau os mic dezvoltat inconstant într-un capăt al muşchiului gastrocnemian;
faci-, facio - element de compunere care introduce în termeni referirea la facies. De exemplu, faciobrahial (referitor la faţă şi braţ); faciolingual (referitor la faţă şi la limbă), facioplegie (paralizia feţei);
facial (nervul) - perechea a şaptea de nervi cranieni (VII), nerv mixt, senzitiv şi motor, care inervează muşchii mimicii, papilele gustative din partea anterioară a limbii, glandele salivare sublinguale şi glandele lacrimale. O mică ramură merge la urechea medie pentru oscioarele auzului;
facies - 1. suprafaţă a unei formaţiuni anatomice; de exemplu facies anterior corneae (faţa anterioară a corneei, limitată la periferie de limbul sclerocomeean), facies anterior femoris (faţa ventrală a coapsei), facies anterior maxillae (faţa anterioară a osului maxilar superior), facies costalis scapulae (faţa anterioară a scapulei), facies dorsalis ossis sacri (faţa posterioară a osului sacru), facies diaphragmatica pulmonis (baza plămânului, prin care acesta vine în contact mediat de pleură cu muşchiul diafragm) etc.; 2. aspect particular al expresivităţii feţei, care poate constitui un simptom caracteristic în unele boli; de exemplu, facies adenoidian (aspect al feţei caracteristic copiilor cu vegetaţii adenoide: faţă inexpresivă, cu gura întredeschisă, prognatism dentar, formă alungită şi cu şanţul nazolabial şters); facies faunic (aspect al feţei întâlnit în boala Recklinghausen, când tumoretele sunt localizate în regiunea frontală - aspect de faun), facies hepatitic (congestie moderată a obrajilor, coloraţie icterică în jurul gurii şi nasului, buze carminate - aspect întâlnit în hepatita epidemică, în special la copii), facies sclerodermic (facies cu un aspect de fixitate, de marmură, cu pliuri şterse, mişcările pielii frunţii, pleoapelor şi buzelor aproape imposibile); 3. regiunea anterioară a capului, delimitată în sus de marginea superioară a frunţii şi în jos de două linii verticale care trec înaintea urechilor;
facilitare - acţiunea unui factor ce favorizează apariţia unui fenomen. De exemplu în neurologie, fenomenul apare când un neuron primeşte, prin intermediul sinapselor, impulsuri şi nu este destul de capabil să declanşeze un potenţial de acţiune, dar a cărui activitate combinată produce depolarizarea membranei;
faco- (phako-) - element de compunere care introduce în termeni referirea la cristalin;
faco - element de compunere care introduce în termeni referirea la: 1. o lentilă; 2. la o formaţiune lenticulară; 3. la cristalin. De exemplu, facocel (inclavarea cristalinului într-o plagă sau ulceraţie corneană perforată);
facoanafilaxie - reacţie alergică iridociliară, determinată de proteinele eliberate din capsula cristaliniană;
facocel - inclavarea cristalinului într-o plagă sau ulceraţie corneeană perforată;
facodenesis - tremurătură a cristalinului în caz de subluxaţie, prin ruperea unei părţi din fibrele zonuiei lui Zinn;
facoemulsificare - metodă care foloseşte ultravioletele de înaltă frecvenţă pentru a sparge o cataractă, astfel încât pentru operaţie să fie făcută o incizie cât mai mică.
facolitic - care distruge cristalinul;
facom - tumoră ca manifestare a facomatozei;
facomatoză - denumire dată unui grup de afecţiuni displazice congenitale care au ca element comun prezenţa unor mici chisturi sau tumorete prezente la nivelul nervilor, ochilor şi pielii;
facoscop - instrument pentru măsurarea capacităţii de acomodare a cristalinului;
factor (în biochimie) - substanţă esenţială pentru procesele fiziologice, adesea o substanţă a cărei natură nu este cunoscută;
factor de creştere - denumire generică pentru orice substanţă chimică, în mod particular polipeptide, care condiţionează creşterea biologică. Aceşti factori de creştere se leagă de receptori specifici la suprafaţa celulelor. Factorii specifici de creştere pot produce proliferarea de noi celule (factorul de creştere epidermic, factorul de creştere hematopoietic), migrarea celulelor (factor de creştere fibroblastic) sau pot influenţa vindecarea leziunilor (factor de creştere derivat din trombocite). Unii factori de creştere acţionează în perioada embrionară a dezvoltării; de exemplu, factorul de creştere a nervilor. Se crede că unii factori de creştere induc proliferarea celulară care duce la o creştere anormală, ce se observă în tumorile secretante (factorul de creştere insulin-like, IGF-1). Factorii de creştere produc localizarea tumorii (factorul de creştere endotelio-vascular); alţi factori (de exemplu, factorul autocrin al motilităţii, factorul de stimulare - migrare) au, de asemenea importantă;
factor de creştere nervoasă (NGF - nerve growth factor) - substanţă proteică, formată din două lanţuri polipeptidice, care influenţează dezvoltarea unor neuroni, incluzând pe cei din sistemul nervos simpatic şi unii neuroni din sistemul nervos central, precum şi a neuronilor senzitivi. Acest factor este necesar pentru dezvoltarea axonilor şi, de asemenea, pentru iniţierea de noi legături neuronale cu alte celule. Rolul NGF în prevenirea degenerării celulelor nervoase este astăzi studiat în cercetările efectuate pentru boala Alzheimer;
factor de creştere osoasă - factor care face parte din grupul factorilor de creştere, a cărei acţiune este de a regla stadiile creşterii şi dezvoltării osoase. Un exemplu este proteina osoasă morfogenetică, obţinută prin tehnici de inginerie genetică şi folosită pentru stimularea formării osului şi tratamentul fracturilor;
factor de necroză tumorală (TNF - tumour necrosis factor) - proteină care are funcţie de citokină. Există două tipuri: TNF-α şi TNF-β. Printre multele lor funcţii se numără şi cea de distrugere a celulelor tumorale. Gena care codează TNF este folosită în cercetările de terapie genică pentru cancer. factor de risc element, condiţie sau împrejurare care poate determina apariţia unei boli (de exemplu: fumatul, expunerea la radiaţii, praf etc.);
factor de stimulare a coloniei (CSF- colony-stimulating factor) - substanţă (factor de creştere hematopoietică sau hormoni), produsă de măduva osoasă, care stimulează producţia de celule sangvine specifice. Factorul de stimulare a coloniilor de granulocite produs prin inginerie genetică (G-CSF) stimulează producţia de neutrofile şi, de asemenea, limitează toxicitatea chimioterapiei asupra măduvei osoase;
factor intrinsec - glicoproteină secretată de stomac, necesară absorbţiei vitaminei B12; insuficienţa secreţiei factorului intrinsec duce la deficit de vitamină B12 cu apariţia anemiei pernicioase;
factori de coagulare - grup de substanţe prezente în plasma sangvină care, în anumite condiţii, declanşează o serie de reacţii chimice care duc la transformarea sângelui din stare lichidă în solidă. Deşi au denumiri specifice, factorii coagulării sunt mai ales notaţi cu cifre romane (de exemplu, factorul VIII, factorul IX etc.). Deficitul unui factor de coagulare din plasmă duce la incapacitatea sângelui de a se coagula;
factorul IX - factor de coagulare prezent în mod normal în sânge. Deficitul acestui factor produce hemofilia B. Sinonim: factorul Christmas;
factorul V Leiden - mutaţie ereditară a genei care codează factorul V al coagulării, ceea ce duce la creşterea susceptibilităţii de a dezvolta tromboze venoase;
factorul VIII - factor al coagulării prezent în mod normal în sânge. Deficitul acestui factor, care este moştenit de băieţi de la mamelor lor, duce la apariţia hemofiliei A. Sinonim: factorul antihemolitic;
factorul XI - factor de coagulare prezent în mod normal în sânge. Deficitul de factor XI este ereditar, dat rar cauzează hemoragii spontane. Cu toate acestea, hemoragii datorate acestui deficit apar după intervenţii chirurgicale sau traumatisme cu afectarea vaselor de sânge;
facultativ - I. specie, individ sau factor care apare numai accidental într-un sistem; 2. particularitate fiziologică pe care o posedă unele organisme de a se hrăni şi în alt mod decât cel normal sau de a trăi şi în alte staţiuni cu un climat oarecum schimbat decât cel al biotopului tipic; Parazitismul facultativ reprezintă parazitismul unor fiinţe saprotrofe, care pot în unele cazuri să trăiască si ca parazite;
FAD (flavin-adenin-dinucleotide) - coenzimă, derivată din riboflavină, care ia parte la numeroase reacţii de oxidoreducere. Conţine două grupe fosfat, adenină şi riboză;
fag-, fago - element de compunere cate introduce în termeni referirea la: 1. alimentaţie; 2. fagocit;
fagedenie - atribut al ulceraţiilor care au tendinţa de a se extinde şi adânci progresiv;
fagocit - celulă care are proprietatea de a fagocita şi distruge prin digerare bacterii, protozoare, celule şi resturi celulare, precum şi alte particule străine de dimensiuni mici. Fagocitele includ mai multe tipuri de celule albe din sânge şi macrofagele, care joacă un rol major în mecanismele de apărare ale organismului;
fagocitoză - procesul de distrugere prin digerare a bacteriilor şi a altor particule străine de către celule;