Florile sunt de obicei solitare ori situate câte 2-3 în racem, albe, parfumate, dispuse la subsuoara frunzelor. Fructul (portocala) este o bacă sferică cu multe loje, cu pulpa suculentă, dulce, comestibilă, în care se găsesc seminţe. Coaja fructului este galbenă-roşiatică, destul de consistentă. Înfloreşte începând din luna mai.
Se presupune că a fost cultivat aproape cu 4000 de ani în urmă în Asia de Sud sau Sud-Est, de acolo a pătruns în Iran, Siria, Egipt. Se ştie că în China a fost cultivat cu 2200 ani î.e.n. În secolul al XV-lea a fost adus în Europa de către portughezi.
În America a pătruns în timpul celei de a doua călătorii a lui Cristofor Columb. La început a fost sădit pe insula Gaiti, de unde s-a răspândit prin alte regiuni ale continentului. În secolul al Xl-lea a fost adus în ţările de pe litoralul Mării Mediterane, unde în prezent se recoltează cele mai bune portocale. Se cunosc cel puţin o sută de varietăţi şi soiuri. Principalii producători de portocale sunt ţările Americii de Sud, Italia, Spania, Maroc şi Grecia.
Este o plantă iubitoare de căldură, lumină şi umiditate. Tulpina ei îngheaţă la minus 9°C, iar frunzele se pierd la minus 6-7°C. Creşte normal la temperatura de plus 16°C. Vegetează aproape anul întreg, iar în zona subtropicală a Caucazului perioada de creştere durează din aprilie până în august. Arborii încep să rodească peste 3-4 ani de la plantare şi prelungesc până la 100 de ani. Recolta se strânge în decembrie. Portocalele se păstrează bine şi suportă transportarea.
Principalele substanţe active care se găsesc în pulpă sunt: za haruri, acizi organici (mai ales, citric) şi vitamina C (de 2 ori mai mult decât în mere, de 6 ori mai mult decât în pere şi de 20 de ori mai mult decât în struguri), vitaminele B1, B2, P, caroten, macroelemente (calciu, potasiu, fosfor), fitoncide, coloranţi, destul de multe pectine. Coaja fructului conţine ulei volatil şi glicozidă hesperidină. Florile şi frunzele sunt bogate în ulei volatil şi glicozide.
Ca plantă medicinală de asemenea este valoroasă. În secolul al Xl-lea renumitul Avicenna dizolva medicamentele în suc de portocale. Portocala este foarte folositoare pentru tratarea scorbutului. Medicina contemporană apreciază mult portocala ca un remediu natural de întărire a organismului, antitoxic, antiinfecţios, diuretic, laxativ, digestiv. Datorită pectinelor, este recomandat pentru eliberarea intestinelor.
Sucul proaspăt, băut dimineaţa pe nemâncate, este recomandat persoanelor cu hipertonie, arterioscleroză, boli de ficat, podagră.
Decoctul din coaja fructului este un antiinflamator. Extern, se recomandă pentru întreţinerea pielii şi a mucoaselor (prevenirea ridurilor).
Notă: portocalele pot provoca alergie. Sunt contraindicate celor cu ulcer gastric şi duodenal în stare acută şi bolnavilor cu enterocolite cronice şi pancreatite.
Persoanelor cu obezitate li se recomandă următoarea reţetă: în 0,5 I de apă se fierb timp de 10 minute o portocală şi trei lămâi tăiate felii, apoi se adaugă 2 linguri de miere şi se pun din nou la fiert pentru 5 minute. Conţinutul se strecoară şi se lasă să se răcească. Se iau 3 pahare în fiecare zi.
Portocalele se consumă proaspete, dar din ele se prepară şi suc, compot, gem, marmeladă, ţucate, dulceaţă, conserve. Din coaja fructelor, din flori şi din frunze se extrage ulei volatil, preţuit pentru esenţe, care se folosesc în industria alimentară şi în cea cosmetică. Din coajă se mai obţin pectine. Pulpa rămasă după stoarcerea sucului se foloseşte ca furaj pentru animale.
Florile de portocal au mult nectar bun pentru albine.