Cele mai frecvente cazuri apar la adolescenți și adulți tineri, între 10 și 24 de ani, dar există îmbolnăviri și la vârste mai mici. Cazurile apar sporadic, dar și în mici epidemii, în colectivități de tineri, cele mai numeroase îmbolnăviri apărând primăvara și toamna.
Boala se transmite cel mai des prin contact direct, prin salivă (de exemplu prin sărut, prin folosirea de veselă, tacâmuri, căni, pahare, periuțe de dinți de la persoana infectată), dar și prin picături de mucus eliminate prin tuse, strănut, respirație.
O altă cale posibilă de transmitere este prin transfuzii de la o persoană infectată. Odată infecția produsă, virusul rămâne în organism toată viața, chiar dacă există o imunitate solidă, care nu mai permite reîmbolnăvirea. În schimb, din timp în timp, virusul se poate elimina prin salivă, generând posibile îmbolnăviri.
Perioada de incubație este de 4-8 săptămâni, după care boala debutează insidios, cu o stare de oboseală extremă. Uneori bolnavul ajunge să doarmă și 12 ore pe zi, prezintă o scădere a apetitului, cefalee și dureri musculare.
După câteva zile apare febra înaltă (39, uneori 40 de grade Celsius), mai ales după-amiaza și seara, care durează circa două săptămâni, uneori fiind însoțită de frisoane. Amigdalele devin roșii și tumefiate, împiedicând câteodată respirația și hrănirea, acoperindu-se uneori cu secreții abundente, compacte, ce pot lua aspect de false membrane.
Ganglionii din zona gâtului și axilelor se măresc în volum. Pe piele poate apărea o erupție, mai ales pe torace, îndeosebi la cei care au primit antibiotice, prin diagnosticarea eronată a anginei. În multe cazuri, splina se mărește, ceea ce produce o senzație de jenă dureroasă în partea stângă sus a abdomenului. Alteori se produce și o afectare hepatică, cu hepatomegalie și uneori icter.
Simptomele involuează treptat, în circa două săptămâni. După această perioadă dispar febra, angina și durerile. Bolnavul își poate relua școala sau serviciul în una-două săptămâni. În schimb, adenopatia și splenomegalia durează încă cel puțin o lună, iar senzația de oboseală și hepatomegalia chiar mai multe luni.
În perioada de convalescență, bolnavul trebuie să se odihnească suficient de mult și să evite activitățile fizice grele sau sportul, pentru că și în cazul unui traumatism ușor splina, care este mărită și fragilă, se poate rupe, ceea ce declanșează o hemoragie masivă, cu potențial letal. În rare cazuri, mononucleoza poate produce și alte complicații: anemie, miocardită, meningită, encefalită, convulsii, pancreatită, suprainfecții bacteriene.
Diagnosticul se pune în principal pe baza examenului fizic, în prezența unor date epidemiologice. De asemenea, medicul vă poate indica și câteva teste de laborator: hemoleucograma (care arată o creștere a numărului de limfocite și prezența de limfocite anormale), teste hepatice (care pot arăta un grad de disfuncție hepatică), eventual determinarea anticorpilor specifici. În cazurile obișnuite, dacă nu intervin complicații, bolnavul poate fi tratat la domiciliu, cu condiția să se prezinte periodic la medic pentru control.
Bolnavul trebuie bine hidratat cu apă, ceaiuri și sucuri naturale. În perioada febrilă și de inflamație faringo-amigdaliană, va avea o alimentație ușoară, cu supe, produse lactate, piure, salate și fructe proaspete, iar apoi va fi încurajat să adopte o alimentație mai consistentă și diversificată. El va trebui să își reia treptat activitățile și să se odihnească un număr suficient de ore pe zi.