Atestat la 25 dec. 1772. Nota statistica: Suprafaţa - 14,4 kmp. Distanţa până la Briceni - 17 km. Biserica Sf. Arh. Mihail (1869,1911). Gospodării - 421. Populaţia - 846 de oameni.
Sectorul obştesc -1.121 ha. Sectorul ind. - 132 ha. Fondul locativ - 23,2 mii mp. Case - 423: cu gaz lichefiat -375. Fântâni - 151. Drumuri - 19,5 km (cu îmbrăcăminte dură - 8,5 km). 3 magazine, o casă de prestări servicii, o baie, un punct medical, o grădiniţă de copii, o şc. rusă, o casă de cultură, o instalaţie de cinema, o bib-că, un oficiu de telecomunicaţii, un stadion.
Până la 1715 figura numai un sat Bălcăuţi, care se afla în ocolul de sus (revista „Cercetări istorice”, Iaşi, 1932.), dar la 25 dec. 1772 administraţia rusă găseşte între satele Mărcăuţi şi Cepeleuţi, adică în ocolul de mijloc, pe teritoriul fostului r-n Briceni, încă un cătun Bălcăuţi, uneori numindu-se chiar Bălcăuţii de Jos, alcătuit din 45 de gospodării, unde pământul era stăpânit de boierul Ioniţă Cantacuzino, toţi ţăranii fiind birnici.
Despre aceasta citim în "Moldova în epoca feudalismului”, vol. VII, partea I (Chişinău, 1975), dar în partea II, conform recensământului populaţiei Moldovei din anii 1772-1773 si 1774, se constată că în Bălcăuţi "toată suma caselor" era de 19, dintre care 18 ţărani rămân birnici, fixându-se chiar şi numele lor. Desigur, e vorba de Bălcăuţii de azi, care se află la o depărtare de 17 km de or. Briceni, la 28 km de st. c. f. Ocniţa, şi la 215 km de Chişinău.
Dna Vera Volkivskaia, profesoară de istorie, de asemenea, susţine că satul a fost întemeiat în a doua jum. a sec. XVIII de nişte ucraineni, care au coborât din Carpaţi şi au cumpărat aici pământuri,
intenţionând să se ocupe cu agricultura si creşterea animalelor.
Şi-au numit cătunul după forma reliefului, "balki” însemnând în ucraineană nişte lăsături nu prea mari, şi-au construit bordeie şi cocioabe mici, iar ceva mai târziu - şi o bisericuţă de lemn, care e atestată în analele istoriei cu anul 1784. Dar mai există si o altă explicaţie etimologică a Bălcăuţilor. Cică, ar fi stăpânit pe aici un oarecare Balco şi de la el vine denumirea satului. Adică Balco+sufixul-ovţi, sau în ucr. - ivii, sau în rom. - ăuţi.
În 1812 stăpân al moşiei este Ioan Cheşcu, care avea 450 fălci de fânaţuri, 300 fălci de pământ arabil, 350 fălci de imaşuri etc. Pe atunci în sat erau 56 de gospodării, 10 văduve, 13 burlaci, un preot, un dascăl, un clopotar. Cam aceeaşi situaţie se păstrează şi după 1817, când satul, deja cu 70 de gospodării, trece în oblăduirea altui moşier - Gheorghe Grigoriu.
În oct. 1821 însă vine din Chişinău moşieriţa Tarşiţa Cheşcu, în vârstă de 50 de ani, care se căsătoreşte cu ştabs-căpitanul Ivan Druganov. În perioada ei de stăpânire satul se dezvoltă mai departe, apar şi câţiva mici meseriaşi - un cizmar, un lemnar, o ţesătoare, în 1828 făcându-se şi prima vaccinare a copiilor contra vărsatului de vânt.
La 1 ian. 1998 Bălcăuţii aveau 378 de gospodării, în care trăiau 745 de oameni. Punct sanitar, şcoală medie incompletă, grădiniţă sezonieră de copii, casă de cultură. Populaţia însă scade mereu. În 1997, de exemplu, au decedat 21 de oameni, dar s-au născut numai 8 copii, în 1996 - 23 şi, respectiv, 10. (Victor Ladaniuc, Localităţile Republicii Moldova)