Oraş, c-rul r-nului Camenca. Atestat în 1608. Drumul e bun şi motorul maşinii cere viteză, dar priveliştile fermecătoare din jur nici de cum nu te lasă să treci rapid pe lîngă ele. Chiar şi dacă nu-l vezi pe parcurs, nu poţi să nu simţi în imediata apropiere prezenţa Nistrului.

Îl simţi în răcoarea aerului, în terenul ce parcă vrea să se cotilească, în jos, în vegetaţia bogată. Dar nu stă el mereu camuflat după dîmburi şi copacîi. Uite-l că apare ba de după o cotitură de deal, ba de după alta. Nistrul vine domol la vale, cu valuri molcome, pe ici-colo mai şi învîrtindu-le alene. Luntri pescăreşti, aciuate lîngă rogozuri sau tufărişuri de răchită, dau viaţă şi întregesc peisajul.

Oraşul e situat la 35 km de st. c. f. Rîbniţa şi la 160 km nord de Chişinău, ca să nimereşti în el trebuie să treci podul de la Sănătăuca, care e străjuit din ambele părţi de vameşi şi militari. Sînt şi alte drumuri spre Camenca - prin Dubăsari, prin Rezina, dar la hotarul dintre milenii pe toate podurile se suportau aceleaşi controluri vamale.

Nici vorbă, au avut o mare inspiraţie primii locuitori cînd au ales acest loc pentru sătucul lor, căci un mic sătuc au întemeiat ei la început. Avantajele aflării pe malul unui mare rîu, bogat în peşte, navigabil, nici nu face să le mai argumentăm.

Tot aici se varsă în Nistru şi rîul Camenca, un rîu mult mai mic, dar cu apă rapidă, zvăpăiată, dulce, ca apa cea de munte, deoarece şi-o mînă mereu prin defileuri adînci, ce nu sînt inferioare celor montane. Apoi pe din părţi are şi vecini buni, localităţi mari, bine amenajate Severinovca, Podoimiţa, Cuzmin, iar de cealaltă parte a Nistrului - Sănătăuca, Japca, Napadova.

Clima e continental-temperată, cu mult mai multe precipitaţii atmosferice, decît în zona centrală şi cea sudică. Relieful e deluros, cu altitudini de la 162 pînă la 213 m, cu rîpe şi lăsături mai înguste sau mai largi, prin care curg pîraie, cu stînci înalte şi abrupte, cu multă vegetaţie ierboasă şi arboroasă.

Oraşul se apropie de jubileul său de 400 de ani, pe care îl va sărbători în 2008, deşi pe aceste locuri au trăit oameni cu mult mai înainte - cu 12 mii de ani î. Hr. Pe vatra staţiunii lor se găsesc obiecte de cremene din epoca paleoliticului tîrziu. Apoi a fost o vatră de prin 1200 e. n., distrusă de huni, care au lăsat aici movile funerare.

Inginerul francez Guillome Levasseur de Beauplant, care în 1630-1648 fusese angajat de curtea regelui Poloniei (fapt foarte important, de altfel, deoarece nu oricine putea fi angajat la curtea regală), în lucrările sale istorice şi geografice despre sudul Rusiei atestă această localitate în 1608. Un alt savant, ucrainean, V. G. Leaskoranski, scrie şi publică la Kiev, în 1901, o lucrare despre inginerul francez, aducîndu-i deosebite omagii, şi confirmă atestarea Camencii făcută de el, găsind şi alte mărturii în favoarea acestei concluzii.

Cunoscutul profesor M. Serghievski, fondatorul şcolii de romanistică din Moscova, cu referinţe la aceşti doi autori, precum şi la alte surse scrise, confirmă şi el vechimea acestui sat, populat din timpuri vechi-străvechi de moldoveni.

Localitatea şi-a împrumutat numele de la rîuleţul Camenca. În 1889 a fost descoperită în cimitirul localităţii o comoară din 7 monede de argint din Polonia, sec. XVI, precum şi două perechi de cercei, de asemenea, de argint, dar mult mai vechi. Deci, se poate susţine presupunerea că aşezarea e chiar mai veche. Or, a fost un cineva în trecere care a ascuns aici comoara.

Cu această denumire, Camenca, localitatea figurează şi în 1703, In actele voievodale din Bratislav, în care e pomenită alături de altă localitate, Raşcov, vechi moşii ale domniţei Ruxanda, soţia lui Timuş Hmelniţki.

Rămînînd văduvă, ea a hotărît să trăiască în Raşcov, ignorînd toate străduinţele fratelui său de a o întoarce la curtea domnească. Istoricul rus cu renume mondial Aleksandr Kuţiubinski descrie amănunţit tragedia satelor moldoveneşti de pe malul stîng al Nistrului, mai ales, devastarea Camencii de către unităţile armatei ruse conduse de generalul Minih, în lunile iulie şi aug. 1738. Locuitorii care n-au scăpat cu fuga au fost mînaţi cu biciul în coloane ca şerbi pe îndepărtate moşii boiereşti din Rusia.

Cînd unităţile acestei oştiri se retrăgeau spre Bug şi nu mai puteau transpbrta anumite muniţii, le-au îngropat în apropierea Camencii. Grigore Vodă, domnul Moldovei, care se afla în tabăra sa din Vertiujeni, a trimis căpitani ca să caute muniţiile îngropate şi ei le-au găsit. Au fost încărcate 200 de care cu obuze, care au fost aduse la Camenca, apoi, de aici, la Bender. In legătură cu aceste crime comise de moscali au depus plîngeri la Curtea Imperială din Petrograd chiar şi doi magnaţi de vază ai Poloniei - hatmanul Potoţki şi nobilul Liubomirski.

Dar ce dreptate poate să aibă oaia de la lup? Nici la sf. sec. XVIII moscalii nu s-au purtat mai frumos cu băştinaşii. După a treia împărţire a Poloniei, în 1795, Imperiul Rus îşi pune hotarul pe Nistru şi îi declară pe băştinaşi ca cetăţeni ai săi. Au fost suficiente cîteva zile din vara anului 1776 ca locuitorii Camencii, catolici din tată în fiu, să devină creştini ortodocşi.

Şi ei, şi preotul lor, Teodor Şubovici. 563 de bărbaţi şi 510 femei din Camenca au fost supuşi credinţei creştine ortodoxe. Şi în acest an proprietar al moşiei era cneazul Haver Liubomirski, dar ştiind deja că orice apeluri la curte n-au sens, de data aceasta n-a mai scris plîngere. Dar să nu anticipăm istoria.

Camenca are biserică din 1728. Catolică, desigur. Despre aceasta ne mărturiseşte un exponat din Muzeul de Stat de Artă ucraineană din Lvov. Multe documente referitoare la istoria Camencii, inclusiv în original, se păstrează în Arhiva de Stat din or. Kameneţ-Podolsk.

Începînd cu anul 1804, moşia satului se află în posesia prinţului Wittghenştein, cunoaşte un stăpîn şi o administrare competentă şi civilizată. Prinţul a invitat cu traiul încoace 26 de familii de nemţi, buni cunoscători ai viticulturii.

O dată cu sosirea lor pe noua vatră a satului apar grădini frumoase, bine îngrijite şi orînduite, pe malul Nistrului - livezi roditoare, iar pe povîrnişurile dinspre soare - vii aromitoare. Alături de Camenca apare şi sătişorul Antonovca, întemeiat de nemţi, Care cultivau 310 des. cu legume şi 14 des. cu vii. Între anii 1829-1843 acest prinţ, onorat pe aici cu numele Petru Hristoforovici Vitghenştein, a locuit numai la Camenca, unde a avut o gospodărie model pentru toţi viticultorii din împrejurimi, punînd bazele tratamentului unor boli cu struguri şi vin roşu ghiurghiuliu. Bolnavii plecau de aici sănătoşi veseli şi fericiţi. Nici cneazul Liubomirski, nici cneazul Serghei Trubeţkoi, care au stăpînit mai înainte moşia de la Camenca, nu s-au bucurat de atîta stimă ca prinţul Vitghenştein,,

Antonovca, localitate care pe atunci se mai numea Antuanetental, avea 39 de curţi şi 446 de vieţuitori, Denumirea îi provenea, probabil, de la un antroponim concret de femeie, care jucase un anumit rol la întemeierea satului. Viile din împrejurimi dădeau pînă la 40.000 de vedre de vin.

O mare revărsare de ape în valea Nistrului a avut loc la 29 martie 1808, într-o luni, în săptămîna patimilor, dar atît de puternică a fost revărsarea aceea a Nistrului că a dus cu ea biserica din lemn cU tot cu clopotniţă şi clopote şi cu toate podoabele. Oamenii n-au putut salva nimic, totul s-a prăpădit în valurile învolburate ale rîului. Şi iată că iar se proslăveşte prinţul Vitghenştein, care edifică o nouă biserică, de data aceasta din piatră. Micul ambulatoriu de tratament cu struguri şi vinuri a fost transformat cu timpul într-un adevărat sanatoriu, în care se întrema lume de peste lume.

Pe locul frumosului pod peste Nistru, de lîngă Camenca, la înc. sec. XIX era un pod de pontoane, dar şi atunci el lucra fără întreruperi, transportînd de pe un mal pe altul oameni; vite şi căruţe. In zilele de duminică şi de sărbători lumea trecea spre Japca, la mănăstire, pentru a-şi îngriji de suflet. Lîngă podul de pontoane funcţiona un port adevărat, în care se opreau navele fluviale pentru a încărca sau descărca marfă, pentru a debarca sau îmbarca pasageri.

La mijloc de sec., în anii 1845-1850, Camenca număra 254 de gospodării ţărăneşti, aparţinînd în majoritate absolută unor români moldoveni, renumiţi legumicultori şi viticultori. 67 de gospodării ţineau cîte 2 şi mai mulţi cai, 121 - numai Cîte unul. S-au păstrat listele tuturor locuitorilor Camencii, confirmate la zemstva judeţeană din Balta pe 1 ian. 1861. In anul următor, 1862, localitatea avea deja statut de tîrg. Poate acest eveniment a influenţat şi la deschiderea şcolii bisericeşti parohiale, care a avut loc în toamna anului 1863, ca în anul de învăţămînt 1865-1866 să aibă deja înscrişi în cataloage 20 de băieţi şi 15 fete.

Portul fluvial Camenca continuă să lucreze în forţă deplină. În acelaşi an, 1865, numai în timpul verii, în acest port au fost încărcate pe barje şi expediate pentru vînzare 20.850 puduri de porumb şi 37.600 puduri de grîu.

Dezvoltarea comerţului generează un aflux considerabil de evrei în orăşel. Astfel, în 1872 din cei 1.531 de locuitori 27 la sută erau evrei. Orăşelul număra 579 de curţi, în majoritate, totuşi, ţărăneşti.

Războaiele ruso-turce aveau însemnătate diferită pentru Ţara Moldovei. Pe de o parte, ele aduceau eliberarea de sub ocupaţia otomană, iar pe de alta - mari distrugeri materiale, devastări şi jafuri. În unităţile militare ruse erau mobilizaţi şi mulţi băştinaşi, care adesea îşi pierdeau viaţa în lupte. Din diferite buletine aflăm numele celor căzuţi. În 1877 este răpus şi Maxim Şevcenco din Camenca.

Anii de acalmie se caracterizează printr-o anumită evoluţie demografică. Dacă în 1887 în 673 de curţi locuiau 3-234 de oameni (11 la sută - evrei), în toamna anului 1897 orăşelul avea deja 4.038 de locuitori (2.074 de bărbaţi şi 1.964 de femei). Aici mai locuiau cca 1.000 de evrei şi 400 de nemţi. Orăşelul avea 2 medici, Franţ Boţianski şi Alexandru Leviţchi, precum şi un farmacist, E d m u n d Hrîjanovschi. În 1905 localitatea creşte pînă la I 1.058 de curţi cu 6.805 locuitori.

Podul de pontoane de pe Nistru aparţine în 1889 cneazului- Vitghenştein, un urmaş al prinţului Vitghenştein, pe care lumea încă nu-l uitase. La 1 aug. Ministerul Afacerilor I n t e r n e introduce o taxă specială pentru serviciile prestate. Orăşelul avea un judecător, baronul Maidel, un anchetator, Kurkovski, şi un portărel, Arhanghelşchi, dar în chestii de acestea ei nu se prea amestecau.

În acelaşi an vizitează orăşelul episcopul Baltei Dimitrie, ai cărui însoţitori au scris că localitatea se remarcă prin viile şi vinurile sale, iar cneazul Vitghenştein mai are şi un parc falnic, şi un palat de toată frumuseţea. Încă un cronicar călător, savantul V. A. Bertensson, se interesează de viile de aici, vizitează beciurile, unde se puteau păstra 40.000 vedre de vinuri, dar la moment erau numai 6.000 vedre, stă de vorbă cu coloniştii nemţi, care, de asemenea, aveau vii pe moşia cneazului. Sătucul nemţesc Antonovca (Antuanetental) număra în ultimul deceniu al sec. XIX 39 de curţi cu 446 de suflete.

La hotarul dintre sec. XIX şi XX în orăşel lucrau aceiaşi medici Alexandrul Leviţchi şi Franţ B o ţ i a n s k i , judecătorul Ion Dembuţchi, anchetatorul Alexei Smimov, şef al poştei-telegraf era Ion Lipniţchi, orăşelul avea deja şi o şcoală ministerială, în care instruia copiii învăţătorul Serghei Foleanchevici, farmacist era acelaşi Edmund Hrîjanovschi.

Starşina de voloste a fost numit Ştefan Pasecinic, conţopist de voloste - Damian Bogatschi. Dar în 1904 vine un nou starşina - Ştefan Moiseev-Sandu. În 1905 orăşelul are 1.058 de curţi cu 6.805 suflete, o şcoală ministerială, una bisericească parohială, telegraf, 3 mori de apă, o fabrică de vinuri, o farmacie, un spital, un hotel şi 5 hanuri, o piaţă de comerţ, care lucra lunea. Adunarea jud. de zemstvă din Soroca ia decizia să includă orăşelul Camenca în reţeaua sa telefonică, deoarece populaţia de acolo e de acord să plătească o jumătate din cheltuieli.

Vine apoi anul 1917, anul revoluţiei bolşevice, ale cărei valuri se rostogolesc şi pînă la Camenca. La 27 dec. soseşte un raport cum că în orăşelul de pe Nistru s-a oprit un convoi de care al Diviziei 3 Caucaz, iar toată divizia e bolşevică şi bine înarmată. Apoi, aici a fost amplasat numai regimentul 17 infanterie de rezervă. Începe instaurarea Puterii Sovietice.

Camenca face parte din RASS Moldovenească. S-zul "Camenca" prinde la puteri şi în 1930, de unde avea, de unde nu avea, ajută cu ce poate şi unor k-zuri mai sărace. Puterea Sovietică şi colectivizarea întîmpină aici o opoziţie serioasă şi pentru a o lichida încep represiunile.

Din diferite motive în 1930 sânt deportaţi: Sava Chinac cu soţia, Dumitru Creţu cu soţia, mama, 2 copii şi sora Laizer Guberman, Filip Rusnac şi Grigore Şpac. în 1931 - Sofron Melnicencu. în 1934 - Varfolomei Ştirbu cu soţia. În 1935 - Sevastian Gortolomei şi Ştefan Groza.

În 1937 li se fabrică diferite învinuiri şi sînt deportaţi mai mulţi cetăţeni din or. Camenca: Isaac Ceaicovschi, Nicolae Cebanencu, Petru Colesnic, Grigore Coval, Anisia Garbovschi, Simion Lupaşcu cu soţia, Moisei Melihman, Nichita Melnicenco, Vladimir Melncenco, Nicolae Neumîvanli, Chirii Pogoni, Maria Poliuşco, Ion Sanalati, Alexandru Ucrainschi.

La fel şi în 1938: Sleim Crîjevschi, Serghei Cucereavli, Timofei Filipenco, Isaac Ostrovaru, Iacov Sanalati, Teodor Serduni, Grigore Şevţov, Smul Ţiriulnic, Ştefan Vodzinschi. În 1939 - Filip Derevijencu, Vasile Taşcă şi Simion Petrin.

Recensămîntul din 10 noiem. 1940 înregistrează în Camenca 7.370 de oameni. Funcţiona un sanatoriu pentru copii. Represiunile însă continuă. În acelaşi an sînt băgaţi în puşcărie Ion Stadnic şi Pavel Redco. Apoi în 1941 - Meilih Cleizmer, Iacov Remeneac şi Irina Şeremet.

Se dezlănţuie războiul sîngeros din 1941-1945. Localităţile din stînga Nistrului sînt golite de bărbaţi. Aceeaşi soartă o are şi orăşelul Camenca. Dintre cei mobilizaţi îşi pierd viaţa în lupte: V. Alexeev. M. Aldochinov, F. Ananii, I. Anicheev, C. Antonov, M. Antonovschi, V. Avramencov, Z. Babii, V. Baranovschi, I. Belii, B. Ber, N. Ber, A. Bezrucico, A. Bîcicovechi, A. Bîcioc, F. Bpdarev, A. Bordeenco, M. Bulega, I. Butura, B. Buţura, G. Buţura, I. Buţura, M. Buţura, S. Buţura, A. Cabac, D. Cabac, S. Canilo, F. Captilov, M. Carpovici, M. Caţnov, D. Ceaicovschi, C. Ceban, S. I. Ceban, S. I. Ceban, A. Cebanencu, I. Cebanencu, C. Chiprisean, I. Chiprisean, P. Chiprisean, D. Chiriac, I. G. Chiriac, I. L. Chiriac, I. S. Chiriac, N. Chiriac, P. Chiriac, P. Chiriac, M. Cleinerman, C. Chirsta, G. Chirsta, I. Chirsta, L. Chirsta, D. Chitaico, A. Cobzaru, E. Cobzaru, M. Cobzaru, V. Cobzaru, F. Colin, A. Condnebatov, A. Constantinov, D. Cornea, F. Corniţa, G. Coval, N. Coval, P. Coval, A. Cozarev, M. Cozlovschi, V. Cretuc, C. Crivonosov, I. Cudriţchi, N. A. Cudriţchi, N. M. Cudriţchi, S. Cudriţchi, G. Cuharov, I. Cuhmicencu, I. Cuşnir, P. M. Cuşnir, p.P. Cuşnir, T. Cuşnir, C. Cutcoveţchi, L. Cutcoveţchi, V. Cutcoveţchi, P. Cuzmin, L. piudiunov, C. Drojdei, F. P. Dudnic, p. V. Dudnic, I. C. Dudnic, I. N. Dudnic, P. Dudnic, E. Duracencu, N. Dzfgovschi, S. Dzlgovschi, E. Efimciuc, M. S. Efimciuc, M. S. Efimciuc, A. Fefelov, F. Foghel, B. Fridman, F. Gameţchi, E. Gavrilescu, E. Gortolomei, M. Gortolomei, N. I. Gortolomei, N. C. Gortolomei, A. Goroh, F. Goroh, C. Goroh, G. P. Goroh, G. V. Goroh, I. M. Goroh, I. V. Goroh, I. V. Goroh, N. Goroh, N. S. Goroh, P. Goroh, A. Grabco, N. Grabco, P. Grabco, T. Grabco, V. Grabco, I. Grabovschi, G. Greadco, I. Grinfeld, N. Guberman, R. Guberman, I. Gunco, F. Hranovschi, I. Iavorschi, I. Jilibovschi, I. Jmachin, V. Lazăr, I. Lîsîi, M. Lîsîi, S. Lîsîi, I. Lomaca, G. Lîsenco, S. Lîsenco, V. Lujan, E. Lupaşcu, E. A. Lupaşcu, M. V. Lupaşcu, M. Z. Lupaşcu, N. Lupaşcu, S. Lupaşcu, S. I. Lupaşcu, V, Lupaşcu, Z. Lupaşcu, I. Malocinschi, F. Malţ, V. Marandiuc, I. Maslibrod, I. Matei, F. Mazur, I. Medler, P. Medveţchi, D. Melega, M. Melega, S. Melega, G. Melnic, I. Melnic, P. A. Melnic, P. F. Melnic, P. G. Melnic, E. A. Melnicenco, E. E. Melnicenco, G. Melnicenco, I. Melnicenco, M. D. Melnicenco, M. S. Melnicenco, N. Melnicenco, P. G. Melnicenco, P. M. Melnicenco, S. C. Melnicenco, S. I. Melnicenco, S. M. Melnicenco, G. Mitin, A. I. Moiseev, A. V. Moiseev, I. Moiseev. Z. Moiseev, V. N. Moiseenco, V. S. Moiseenco, , V. Mujcinschi, A. Nazarcncu, M. A. Nigdorii, M. A. Nigdorii, C. Ostrovar, V. Ostrovar, F. Palamarciuc, G. Palatnic, D. Panaida, E. Panaida, I. A. Panaida, I. C. Panaida, I. T. Panaida, M. M. Panaida, M. V. Panaida, A. Pasevoaia, I. Pilinchevici, I. Pilman, T. Pogoseaneţ, A. Povarov, G. C. Prigorschi, G. S. Prigorschi, M. Prigorschi, N. Prigorschi, M. Prodan, V. Purişev, I. Reaboi, G. Roidenberg, M. Roitman, D. Rucealschi, A. Rusnac. G. Rusnac, S. Rusnac, D. Rutman, G. Samencu, G. Samoni, F. Sanalati, I. Sanalati, P. Sanalati, N. Sandu, P. Sandu, G. Sanduleac, I. Sapega, M. Sapega, P. Sapega, S. Sapega, E. Siriuc, M. Slavinschi, H. Sliurevici, D. Sliusar, S. Sliusar, I. Smercinschi, I. Smetanco, I. Smilcenschi, M. Socolov, I. Soroceanu, L. Stancilan, F. Stenjinschi, G. Stenjinschi, V. Stratiiciuc, N. Stasencu, N. Stratencu, G. Şarapanovschi, I. Şa-rapanovschi, S. L. Şarapanovschi, S. V. Şarapanovschi, V. Şarapanovschi, H. Şcolnic, I. Şcrebeţ, Z. Şer, C. Şeremet, F. Şeremet, G. A. Şeremet, G. S. Şeremet, I. Şeremet, M. Şeremet, M. I. Şeremet, N. Şeremet, S. A. Şeremet, S. C. Şeremet, T. Şeremet, V. A. Şeremet, V. C. Şeremet, L. Şevţov, I. Şincariuc, I. Şolar, M. Şolar, M. Şpac, P. D. Şpac, P. M. Şpac, L Şpil, D. Ştirogrisnîi, C. Ştirba, D. Ştirba, I. A. Ştirba, I. F. Ştirba, I. L. Ştirba. I. M. Ştirba, M. A. Ştirba, M. C. Ştirba, N. Ştirba, S. Ştirba, T. Ştirba, T. I. Ştirba, T. S. Ştirba, N. Şuşchevici, P. Şuşchevici, P. Şutchevici, Ş. Tainer, S. Tatarov, G. Tesler, I. Tesler, I. Tocan, V. A. Tuchiluş, V. A. Tuchiluş, V. Ţiriulnic, I. Ţurcanu, V. Ţvigun, I. Varlan, N. Varnac, E. Velicico, G. Velicico, I. Velicico, V. Velicico, E. Vîsoţchi, I. Vîsoţchi, D. Vognistîi, I. Zabolotnîi, V. Zagruschi.

Cea de a doua ocupaţie sovietică, din 24 martie 1944, în Camenca se mai sărbătoreşte şi azi. După război de mare onoare s-a bucurat Petru Danco, unul din conducătorii partizanilor roşii, care a ajuns să fie chiar preşedinte al comitetului executiv r-nal şi împuternicit pentru colectări, adică pentru măturarea podurilor la ţăranii chinuiţi. Probabil, nu fără consimţămîntul lui, pentru "colaboraţionism", este dus la muncă silnică tocmai la Magadan Teodor Cuşnir, iar Aculina Dudnic este condamnată la moarte.

Războiul mai bubuia în apus, dar în Camenca începea să se pună la cale viaţa paşnică. Deja lucrează biblioteca orăşenească, ce numără peste 1.500 de cititori. K-zul "Kari Liebknecht" strînge cea mai mare recoltă din r-n: 10 centnere de grâu de toamnă la hectar, 14,5 - de secară şi 12 - de floarea-soarelui, dar aproape toată se transportă în fondul Armatei Roşii. În Camenca soseşte primul autocar de pasageri. Represiunile, însă, nu contenesc.

În 1945 sînt deportaţi. Daniil Chiriac, Eugeniu Cotov, Mihail Rogojică, Dumitru Saveţchi, Teodor Ştirbu, Teodor Virlan. În 1946 din nou: Timofei Teleatnic şi Mihail Turcanu. În 1947: Nicolae Dudnic cu surorile Ana, Zinaida şi Liuba, Parfenie Cazacu cu soţia. Şi în sfîrşit, în 1949: Xenia Dzagovschi cu o fiică, Ana Grabovschi cu o fiică şi un nepot, Maria Harhalup cu o fiică, Vasilisa Rogojină, Epistemia Rusnac, Gheorghe Saveţchi cu 2 copii, Daria Sapojnic, Anton Stavschi cu soţia, Daria Ştirba cu 2 copii.

După război, după foamete, după acest val de deportări, la 1 aug. 1949 în Camenca au fost înregistraţi 5.497 de locuitori, inclusiv 3.491 de rnoldoveni, 1.274 de ucraineni, 243 de ruşi, restul 489 aparţinînd celor mai diferite etnii. În 1971 oraşul avea 10,9 mii de locuitori. Iar în 1989 se înregistrează deja 13.689 de oameni (6.344 de bărbaţi şi 7345 de femei).

Şcoala polilegumicolă din Camenca pregăteşte mulţi specialişti pentru economia naţională a republicii, numărul lor ajungînd în 1975 la 2.700. E reconstruită f-ca de produse lactate, capacitatea ei de producţie dublîndu-se. Sanatoriul din Camenca devine staţiune balneară pentru toată URSS.

Este zidită o nouă casă de prestări servicii. Oraşul are port cu debarcader pe Nistru, 3 şc. medii, şc. primară, o filială a ŞPT din Rîbniţa, şc. sportivă, şc. de arte plastice, şc. de muzică, casă a pionierilor, casă de cultură, cinematograf, 2 biblioteci, tipografie, spital, maternitate, policlinică, grădiniţe de copii, ospătării, cafenele, magazine, hotel, parc, stadion.

În prezent, sub dictatură separatistă, organele de conducere din localitate îi pedepsesc rău (pînă la maltratare) pe cei care se pronunţă cu respect faţă de Republica Moldova. Ziarul "Sfatul Ţării", de exemplu, scria la 26 sept. 1991 cit de crunt a fost bătut !de miliţie V e a c e s l a v Platon, locuitor din Chişinău, numai pentru faptul că apăruse aici cu o insignă cu Tricolor, pe reverul hainei.

La sf. mileniului II în Camenca funcţionau 2 şcoli medii ruse, una medie moldovenească şi una primară, o şcoală de muzică şi una de arte plastice, 6 biblioteci, casa de cultură, 4 grădiniţe de copii, un spital, o policlinică, 4 farmacii, o maternitate, 2 bănci, 2 case de economii, un cinematograf, o staţie de telecomunicaţii, un hotel, un sanatoriu pentru copii şi unul pentru maturi, o casă de prestări servicii, un stadion, un tehnicum agricol, o fabrică de conserve, una de panificaţie, şi a treia de produse lactate, o asociaţie de construcţii, o direcţie de drumuri, o gospodărie comunală ş.a. În conflictul armat de pe Nistru din vara anului 1992 au căzut în lupte: Igor Bairencu, Petru Baranov şi Dorel Paierele. Oraşul avea peste 8.000 de locuitori.

Originar din Camenca, Ion Coval (1920-1980) s-a distins în războiul din 1941-1945. Sergent, comandant de tun, în 1943, forţând r. Nipru la Dnepropetrovsk, a trecut tunul pe insula Glinsk-Borodaevski pe o plută meşterită de el însuşi şi, fără a se întări în tranşee, a deschis foc asupra duşmanului. Hitleriştii, considerînd că armatele sovietice au început trecerea peste Nipru în zona insulei, au pornit să-şi concentreze încoace forţele din flancuri şi au îndreptat spre insulă focul bateriilor de artilerie şi aruncătoarelor de mine.

Profitînd de aceasta, unităţile sovietice au trecut rapid şi fără pierderi pe malul drept, 3 km mai la sud. Apoi, cu unităţile de avangardă, a trecut rîul şi I. Coval. În altă luptă, respingînd atacurile duşmanului în reg. ş. Borodaevka, el a aprins prin tragere directă un tanc inamic şi l-a impus să se retragă.

Pentru aceste şi alte fapte i s-a conferit titlul de Erou al Uniunii Sovietice. A participat la Parada Victoriei de la 24 iunie 1945 de pe Piaţa Roşie din Moscova. După război a deţinut diferite funcţii în organele de partid şi sindicale.

Artiom Lazarev (30 oct. 1914 -15 apr. 1999), academician al AŞM, doctor habilitat  în istorie, profesor universitar, a contribuit şi el la faima oraşului natal. Studii: In-tul pedagogic din Tiraspol. participant la cel de-al doilea război mondial în rîndurile Armatei Sovietice. A activat în organele de stat şi de partid; şef al Secţiei orăşeneşti Chişinău de învăţămînt, ministru al ânvăţămîntului, secretar al CC, ministru al culturii, şef de sector , la In-tul de Istorie, rector al Un-ţii de Stat, academician coordonator al Secţiei de Şţiinţe Umanistice, vicepreşedinte al AŞM. A studiat problemele constituirii statalităţii moldoveneşti, istoria dezvoltării economice, politice şi culturale a RSSM. A publicat peste 160 de lucrări şt. şi de popularizare a ştiinţei, inclusiv "Formarea RSS Moldoveneşti.", "Statalitatea sovietică moldove-nească şi chestiunea basarabeană” (în 1, rusă) ş.a. În 1994 a fost ales deputat în Parlamentul RM. Om emerit al culturii. 2 ordine Lenin, ordinul "Prietenia popoarelor", "Ordinul Republicii", distincţii militare.

Activist de partid şi om de stat în RSSM, Nicolae Coval (19 dec. 1904 - 15 ian. 1970) a îndeplinit funcţiile de comisar popular pentru agricultură, preş. al Consiliului Comisarilor Poporului, prim-secretar al CC al PC(b)M, preş. al Comitetului de stat pentru planificare, vicepreş. al Sovietului Miniştrilor al RSSM. Mai mulţi ani a fost membru al CC şi membru al biroului CC al PCM, deputat al Sovietului Suprem al URSS şi RSSM. 2 ordine Lenin şi 3 ordine "Drapelul Roşu de Muncă".

Iacob Cutcoveţchi (1 noiem. 1907 - 23 martie 1971), om politic şi scriitor sovietic moldovean., Studii: Un-tea din Odesa. A activat în funcţiile de secretar al CR de partid Dubăşar, şef de secţie şi secretar al Comitetului regional din Moldova al ULCT din Ucraina. Participant la cel de-al doilea război mondial. Deţine posturi de răspundere în cultură şi presă. Editează cărţile "Foc!", "Ion Soltîs", "Torent", "Zorile", culegerile de povestiri şi schiţe "Eroi modeşti”, "Trei schiţe", "La cotul Nistrului". Lucrările lui descriu viaţa activiştilor, sovietici, irealităţile kolhoznice.

Gheorghe Chiriac (15 febr.1905 - 9 febr. 1971,), provenit dintr-o familie de ţărani din Camenca, a activat în diferite funcţii de răspundere de partid şi de stat. A fost instructor şi şef de secţie, secretar al CR şi CO de partid, locţiitor al şef. secţiei de cadre a CC al PC(b)M. Participant la cel deal doilea război mondial, locţiitor al Comisarului Asociaţiei Moldoveneşti a brigăzilor de Partizani. După război e secretar în comitetele de partid Soroca, Chişinău, secretar al CR Soroca de partid, prim-secretar al CR al PCM, ministru al asistenţei sociale. De mai multe ori a fost ales membru al CC al PCM şi deputat al Sovietului Suprem al RSSM. Ordinele "Steaua Roşie", "Drapelul Roşu de Muncă", alte distincţii.

Ion Dudnic (n. 20 ian. 1920), originar din Camenca s-a distins prin munca sa, conducând o brigadă de tutunari în s-zul-şcoală de pomicultură şi legumicultură "I. Soltîs" şi obţinînd an de an recolte înalte de tutun de calitate superioară. Erou al Muncii Socialiste. A fost şi deputat în Sovietul Suprem al RSSM.

Munca i-a adus glorie şi lui Dumitru Creţu (n. 5 febr. 1933). A condus o brigadă complexă de muncitori la Dir. de construcţii nr. 28 a Trustului de construcţii din Tiraspol. Raţionalizator şi inovator. Brigada sa printre primele în rep. a început să folosească în construcţii cofrajul şi pilonii perforatori. Erou al Muncii Socialiste: 2 ordine Lenin, ordinul "Insigna de Onoare". A fost membru al CC al PCM.

Originar din Camenca e şi plasticianul Alexei Grabco (15 aug. 1936). Studii: Şc. rep. de Arte Plastice "I. E. Repin". A activat la revista "Chipăruş". Lucrează în domeniul caricaturii şi graficii de carte. Este autorul desenelor umoristice din cărţile "Aventurile lui Trică şi Ciupică", "Noile aventuri ale lui Trică şi Ciupică", a editat albumele "Vecinii", "Caricaturi", e laureat al Premiului UJ din URSS.

Originar din or. Camenca, Ion Şpac (n. 11 martie 1930) e unul dintre bibliografii de frunte din RM. Studii: şc. medie în oraşul natal, f-tea de istorie, limbă şi literatură a Universităţii de Stat din Moldova. A lucrat profesor în or. Criuleni, s. Bulboaca, jud. Chişinău, şc. nr. 32 din Chişinău, bibliograf şi bibliograf superior la Biblioteca Naţională din Moldova, bibliograf şef, director al Bibliotecii Ştiinţifice Centrale a ASM, şef de sector al Secţiei de Informaţie în domeniul Ştiinţelor Sociale. Autor al cărţilor "Scriitori sovietici moldoveni" şi "Scriitorii Moldovei Sovietice", "Alecu Russo (1819-1859)", "Moldavskaia literatura" (în colaborare), "Istoria, arheologia şi etnografia Moldovei. 1918-1968" (în colaborare), "Profesionalism, vocaţie, devotament (Academicianul Haralambie Corbu la 70 de ani)", "Unele aspecte ale bibliografiei literare moldoveneşti" ş. a., precum şi peste 200 de studii, recenzii, prezentări în presa periodică. Om Emerit din RM.

Presa de l. rusă din Moldova are o ziaristă talentată în persoana Maiei Ionco (19 martie 1937), care, de asemenea, e originară din or. Camenca. Studii: F-tea de istorie şi filologie a USM. Lucrează instructoare de pionieri, bibliotecară, prof. de l. şi lit-ră rusă, dir. adjunct şi dir. al şc. nr. 15 din Chişinău, redactor-şef al revistei "Pedagoghiceskii jurnal". A editat cărţile de publicistică "Casa şi lumea din jur", "Destin înalt", "Portret familial fără mamă", "Şi voi îi cunoaşteţi", toate în l. rusă. Eminent al învăţămîntului public din URSS. Premiul UJM. Medalia "Meritul Civic".

Soprana Elena Guds (12 aug. 1953), de asemenea, vine din or. Camenca. După Şc. medie de muzică "Şt. Neaga" absolveşte In-tul de Arte "G. Musicescu" din Chişinău, e solistă la Teatrul Liric din Chişinău, laureată a Concursului Internaţional de Canto de la Riga. Din 1990 e stabilită cu traiul în Germania.

Nestor Tudor Andrei. Născut la 15 mai 1960, după absolvirea şcolii din satul natal, şi-a continuat studiile la Şcoala profesională tehnică din Bălţi, îmbrăţişînd profesia de pietrar, meseria de sudor electric la Şcoala profesională tehnică din Cahul, după care a fost angajat la uzina "Agromaşina".

Pe platoul Tighina, în calitate de puşcaş, a dat dovadă de abnegaţie şi eroism. În luptele împotriva separatiştilor şi-a pierdut viaţa la 23 iunie 1992. A fost înmormîntat la cimitirul "Doina" din Chişinău. (Victor Ladaniuc Vladimir Nicu, Localităţile Republicii Moldova)